duminică, 22 ianuarie 2012

Ani Buni


 Trezindu-mă în fiecare dimineaţă, o încep cu aceeaşi întrebare „Astăzi pentru ce m-am trezit?” Anii trec şi important e să cunoşti care este scopul vieţii tale. Unii îşi caută predistinaţia toată viaţa, însă eu cred că ar fi trebuit mai întâi să fie găsit scopul şi apoi trăită viaţa. Dar şi pentru căutare e nevoie de câţiva ani buni.
Mie mi se întâmplă să ştiu ce-mi doresc, dar să nu fac aceasta. Am auzit o frază recent şi mai demult „Faci totul ca să împaci pe cei din jur, dar nesocotindu-ţi dorinţele proprii.” De multe ori am răspuns că asta-mi este dorinţa, mă simt fericită când în jurul meu toţi sunt împăcaţi, dar oare aceşti toţi nu-mi sunt străini? Căci sunt sigură că aproapele meu şi-ar fi dorit ca eu să fiu fericită. Mama ar fi fost fericită doar dacă eu aş fi împlinită cu adevărat. La fel şi cei ce mă iubesc cu adevărat ar fi fost împliniţi dacă zâmbetul meu ar fi fost şi el sincer.
În ultimul timp sau poate mereu îmi vine să plec undeva departe Sau să mă întorc în trecut, de ce? Nu sunt sigură, aş fi vrut să schimb totul. Aş fi vrut din nou să fiu fericită, doar că fericită sunt atunci când am cu adevărat cu cine să împart fericirea. Îmi vine să fug undeva departe-n munţi să stau pe marginea unei prăpastii să fiu doar eu, să strig, să spun în bătaia vântului tot ceea ce simt, tot ceea ce gândesc şi tot ceea ce-mi doresc cu adevărat.
Observ că veşnic sunt într-o alergare. Fug...Însă ce este alergarea...procesul în care vrei să scapi de ceva sau de cineva. Am înţeles de cine fug, fug de mine însumi. Pare a fi ciudat, dar este adevărat.
Fug mereu de ceea ce sunt şi de ceea ce-mi doresc. Făcând o groază de greşeli. Vreau atât de mult să mă opresc, să cad în genunchi, să plâng fără de încetare şi să găsesc răspunsul.
Nu doar să-l găsesc ci şi să-l semnez.
Cineva m-a învăţat să sciu scrisori, să vorbesc cu o coală de hârtie sau mai nou... cu o clapă şi-un monitor. Din nefericire asta-mi rămâne, sunt mult mai înţeleasă de monitor, decât de însu-mi eu, sau de cei ce mă înconjoară.
Mereu mă găsesc înconjurată de o groază de oameni, însă-mi pare că sunt manechine. Cred că sunt prea dură sau poate deja am devenit eu... Manechin.
Nu-mi doresc nimic decât să rămân singură. Prea mulţi oameni au suferit din cauza mea, din cauza faptului că nu mă cunoşteam pe mine, nu ştiam ceea ce-mi doresc şi uite acum am încurcat toate iţele toate căile posibile şi toate minţile celor ce mă înconjoară.
Oare s-ar putea să întrerupi firul anilor să laşi o mare prăpastie între 20 şi 20. O prăpastie peste care nu ar putea sări nimeni, şi nimic ca să mă ajungă-n prezent? Hmm, dacă ar fi posibil aceasta.
Mereau aştept de la oameni să mă înţeleagă să-mi spună ceea ce doresc să aud şi totuşi nimic. Nimic din ceea ce vreau, cum vreau eu nu se întâmplă! Nu
Poate se va realiza asta atunci când eu am să fac ceea ce vreau în adevăr? De ce să aştept de la oameni ceea ce-mi doresc, atunci când eu propriile-mi dorinţe nu mi le realizez. De ce? Oare nu merit şi eu să fiu fericită cu Adevărat?

Stau acum pe mijlocul acelui pod care leagă prăpastia ... îmi rămâne să fac alegerea:
Să stau în mijloc şi să sufăr mai departe, nedormind nopţi meditând asupra trecutului şi visând cum ar fi fost dacă aş fi rămas acolo.
Sau să trec podul să mă mulţumesc cu faptul că am iubit şi eu cândva cu adevărat. Să merg pe calea vieţii gândindu-mă la mine la familia mea şi îndeplinindu-mi visul unei cariere pe care mi-o doresc atât de mult.
Acum rămâne din două variante să fa o alegere, însă nu e atât de uşor precum pare. Vreau...vreau să râmân un pic singură. Mai stau în bătaia vântului, sub furtună ... ador ploaia şi rămân să aleg...
 Martina Artene

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Cu toţii Greşim

Cu toţii suntem oameni.” pun pariu că ai auzit nu o dată această expresie.
Greşeala omenească şi-a găsit îndreptăţirea în expresia de mai sus. În adevăr nimeni nu este sfânt şi nu există om care să nu fi greşit. Acum nu despre asta.
Aş fi vrut să vorbesc, să trecem la subiect:

Vi s-a întâmplat să înşelaţi încrederea unui prieten, a părinţilor, pe scurt: Aţi rănit persona apropiată vreodată ? Atunci când fapta urâtă este descoperită, iar persoana-n cauză suferă. Ce simţi în acea situaţie, ce emoţii trec prin inima ta şi ce gânduri te copleşesc în acel moment?
Când noi rănim o persoană ne simţim aiurea. Gândul persistent că ai dezamăgit pe cineva te doboară mai mult decât orice.
Un prieten poate să-ţi încredinţeze un secret. Şeful îţi încredinţează un post de muncă serios. Părinţii îşi pun încredere că le vei duce curat numele mai departe. Copii au încrede în părinţi că nu-i vor lăsa niciodată. Soţul, soţia au încredere unul în celălat că nu se vor înşela niciodată.
Acum aminteşte-ţi de câte ori ai supărat, întristat, înşelat pe cineva? Cum te-ai simţit atunci?
Da, poate mai rar se întâmplă astfel de greşeli, însă de câteva ori pe zi rănim pe cineva de care nici nu ne amintim prea des.

Există cineva care şi-a pus dragostea şi toată încrederea în noi. De câte ori pe zi te gândeşti că-L răneşti pe Dumnezeu? Te gândeşti? Şi te doare? Serios?
Noi nu ne gândim la cât de mult îl doare pe El, faptul că înşelăm, trădăm şi ne batem joc de viaţa noastră în mod direct.
Dispreţuim ceea ce El ne-a dat!Cât de dureros este. Imagineazăţi câţi copii are Dumnezeu şi câte greşeli fac ei zi de zi!

Dumnezeu ne-a dat totul şi un lucru a vrut în schimb: Avem Grijă De Vieţile Noastre, să nu ne batem
  joc de noi şi aproapele nostru!

Martina Artene


vineri, 13 ianuarie 2012

Colhozu Guvernului

Ai simţit cândava că totul în jurul tău nue decât o alergare aiurea. O învălmăşeală.
O îmbulzeală?

Te-ai gândit că majoritatea activităţilor pe care le faci, sunt executate, din motiv că aşa trebuie şi că toţi fac astfel.


De mici copii facem ceea ce ne spun părinţii: mergem la grădiniţa pe care ne-o aleg ei. Purtăm haine roz dacă suntem fete şi albastre dacă suntem băieţi, după stereotip.
Dar de ce nimeni nu ne întreabă ce culoare ne place nouă, poate verde sau portocaliu.
Mai târziu, mergem la gimnaziu, liceu, facultate, apoi masterat.
Ei bine cu studiile până la ciclul gimnazial e clar, dar mai departe guvernul îşi face de cap. Ne impune să facem studii ca să avem "Studii Superioare".
Poţi să studiezi până la infinit şi să-ţi aplici studiile pe peretele de facebook, doar atât!

Ce e? Am zis ceva ce nu e adevărat?


Am observat o chestie noi toţi, înnainte de a lua o decizie, chiar şi una simplă precum "Să-mi iau adidaşi roz sau albi?" Înnainte de asta fiecare-şi pune întrebarea "Şi a s zâcâ lumea?"
Iată chestia asta cu "Şi a s zâcâ lumea?" omoară viaţa şi identitatea fiecărui dintre noi.
Să o luăm real: Pentru ce Dumnezeu ne crează pe fiecare diferiţi atât fizic cât şi emoţional?
Pentru ca noi să ne întrebăm  "Şi a s zâcâ lumea?". Normal că NU!

Eu observ deja că lumea nu-şi mai exprimă opinia liber. Ci şi-o exprimă colectiv cu tot "Colhozu":
Care cu Lupu, care cu Filat, care cu Plahatniuc care cu PublikaTV, care cu JurnalTV etc.

Lume, unde e Opinia Proprie? Suntem noi oare trib, sau societate? Societate-n care părerea fiecărui cetăţean contează.
Da Da: Pe cei enumeraţi mai sus nu-i mai interesează o mie de ani ce crezi tu!

Pe tine trebuie să te intereseze ceea ce gândeşti şi simţi. Să-ţi pese de faptul dacă părerea ta este acultată şi aceptată.


Vrem Preşedinte!!! Care Preşedinte??? De unde???
Până când sindromul de turmă nu o să dispară din societatea noastră nu o să avem preşedinte.
Serios, Nu vă supăraţi: Eu zic aşa: "Ăştea" ne-au împărţit ca pe nişte oi: "Oile lui Filat" "Oile lui Plahatniuc" "Oile lui Lupu", ultima sună haios nu? Dar real!
Uite aşa!!!

Şi ce facem: VREM SOLUŢIE?
Soluţia suntem EU şi TU!!!
Atunci când tu o să te gândeşti la tine şi o să faci ceea ce vrei tu, dar nu ceea ce-ţi dictează TV-ul sau "Guvernul", atunci totul va fi spre binele fiecărui. Adic: Spre binele unei societăţi sănătoate!!!


Eu Martina Artene, am încercat să-mi exprim Opinia aşa cum cred eu mai bine!
Dacă Colhoznicilor nu le pasă de noi...să facem primul pas: Să luăm hârleţu sau zisa lopată şi să distrugem Colhozurile!!!



miercuri, 11 ianuarie 2012

Iarna a căzut în hibernare şi nu numai ea

 Iarna a intrat oficial în drepturile sale de proprietar. Nu ne prea bucură regina iarnă cu fulgi de nea, dar de ce ar trebuie să cerem iernii să ne dea zăpadă doar pentru faptul că e iarnă.
Ne-am deprins să ne mirăm de calamităţi naturale, dar de cele spirituale nici nu ne pasă. Pe acestea nu le discutăm. Fiind creştini am căzut în hibernare, la fel ca iarna sau mi se pare mie? Aducem noi roade precum ar fi trebuit iarna să aducă zăpadă în ianuarie?
Ne-am deprins să cerem mereu lucruri, drepturi şi fapte: iernii, oamenilor. Şi încă mai cerem de la Dumnezeu să ne poarte de grijă, căci asta a spus El în Biblie: Suntem copii Lui să se îngrijească de noi.
Dar noi ne îngrijim de misiunea noastră aici pe pământ?

Abordând acest subiect îmi amintesc despre Pilda Smochinului Neroditor:
Luca 13:8 "„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină."
La fel ca vierul spunem şi noi: "Doamne lasă că la anul mă apuc şi eu de lucrare. Doamne lasă că la anul o să citesc mai des din Biblie. Doamne poate mai târziu când o să mă refac după boală. Doame când o să am bani mai mulţi o să ajut şi eu pe nevoiaşi." Cred că acestă listă poate fi completată de fiecare cu mai multe eschivări nule. Nule, fiindcă aceste motive bat cuie şi azi în mâna lui Hristos, rănindu-L.
Unii din fraţii şi surorile noastre trăiesc pe baza unui slogan "Eu nu fac nimic rău. Merg la Biserică de fiecare dată. Dau zeciuiala. Sunt un Creştin ca toţi."
Iată aici eu aş fi atras atenţia la cuvântul "Ca toţi" - Unde spune Biblia să ne comparăm cu "Ca toţi" şi să fim asemenea "Ca toţi"? Dacă scrie unde vă rog să-mi arătaţi. Însă eu sunt de părerea că standartul nostru de comparaţie nu e fiica Păstorului, nu e Pastorul şi nu e nici Diaconul, ci este Isus Hristos, cel ce a murit pentru ca noi azstăzi să avem viaţă şi s-o avem din belşug, aşa spune Scriptura.

Astăzi creştinii sunt obosiţi de cuvânt. Asculă acelaşi mesaj de câteva ori. Şi ştiţi de ce noi Creştinii ne-am săturat de cuvânt?
Din motivul că nu-l aplicăm în vieţile noastre. De ce?
Fiindcă este iarnă şi vrem cu toţii să mai dormim un pic mai mult decât vara, căci vara muncim mult. Şi pentru cine muncim? Pentru cine dormin?
Nu contează atât timp cât nu am înţeles cu adevărat preţul pe care l-a plătit Hristos ca noi astăzi să putem împreună citi acest articol şi să ne trezim din Hibernare.
Poate şi Iarna ar fi iarnă dacă noi am fi Creştini Adevăraţi.
Ca şi în Pilda Smochinului Neroditor: Dumnezeu ne mai lasă. Ne mai dă o şansă.

-Atunci Fraţilor, Haideţi împreună să medităm asupra vieţii noastre
şi să dăm rod cât se mai spune "Astăzi"!


Dumnezeu să vă călăuzească
pe Calea ce duce

spre Casă!