luni, 31 decembrie 2012

Jos Pălăria pentru Cei din 2012


În prag de revelion oamenii sunt tentaţi să facă o revizuire a momentelor care s-au scurs:
-Ce a fost bine şi ce nu?
-Care au fost reuşitele şi cât de grave au fost eşecurile?
-Ce am căpătat şi ce am pierdut?

Astăzi nu am să mă gândesc la ce am făcut eu, ci la lucrurile care au fost făcute de alţi oameni pentru mine. Vreau să le mulţumesc!
Însă nu vreau să mulţumesc celor ce m-au ajutat, mi-au fost alături şi m-au iubit aşa insuportabilă cum sunt eu.
Am să mulţumesc oamenilor care în cele mai grele momente din anul scurs au avut grijă să-mi mai pună un capac peste multele griji ce-mi fierbeau în cap şi-n suflet.
Celor care atunci când aveam nevoie de susţinere şi de un pic de linişte fizică, spirituală au depus efort ca să-mi amintească cât de stângace am fost într-o situaţie sau alta.
Celor care au avut grijă să-mi spună că nu sunt o profesionistă în treaba pe care o fac.
Celor care mi-au arătat că nu sunt destul de inteligentă şi nu am citit destule cărţi la viaţa mea. Celor care se aflau „în afara ariei de acoperire” atunci când umărul lor era  esenţial pentru capul şi inima mea.
Celor au săpat mult sub mine ca  să descopere grandoarea răbdării mele.
Celor care m-au înconjurat cu invidie. Şi astăzi nu am înţeles care era motivul invidiei.
Să mulţumesc celor care în lucrarea mea au văzut mai mult decât sens profund şi sentimente. Au reuşit să descopere greşeli gramaticale şi etice.
Şi să nu uit: Un mare mulţumesc profesorilor care în acest an au avut grijă să se arate cât de deştepţi sunt ei şi să uite că treaba lor e să-i facă deştepţi pe alţii.

Jos pălăria în faţa acestor persoane!Graţie persoanelor enumerate mai sus, eu am reuşit multe lucruri. Chiar dacă gândul unor dintre ei nu era în spre a mă zidi, ei au făcut-o. Un lucru esenţial mi l-am subliniat în inimă
Mai aproape decât Dumnezeu nu este nimeni!”.
Atunci când telefoanele erau stinse, rugăciunea-mi era aproape.
Atunci când încercam să creez un articol nou, şi cineva-mi şoptea că e aiurea. Îmi aţâţa spiritul de învingător care fusese stins.
Atunci când lenea mă copleşise, cineva mi-a şoptit că-s o necărturară. Aşa a renăscut în mine pasiunea pentru lectură.
Atunci când am fost apreciată pe nedreptate. Eram împinsă să-mi şterg lacrimile şi să-mi dublez cunoştinţele şi aşa bune.

Concluzia
o face cuvântul lui Dumnezeu "Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii." Proverbele 6:23.
Un om deştept preţuieşte oamenii care îi arată greşelile, slăbiciunile şi minusurile sale.
Odată scoase la lumină acestea pot fi înlăturate.
Datorită mustrărilor de mai sus eu am reuşit să-mi întăresc Calea Vieţii.

Din toată inima MULŢUMESC tuturor celor care mi-au trezit lacrimi la propriu şi figurat.
Cu toţii
m-au ajutat să văd mai bine!
La Mulţi Ani!

Cu stimă şi respect Martina Artene

joi, 27 decembrie 2012

Cu ce se Mănâncă DEPRESIA


DEX – Depresia: este o stare mentală de tristeţe,
amărăciune care persistă pe perioade îndelungate;
depresiune, mâhnire, descurajare.

Simţit că eşti într-o alergare permanentă? Activităţi peste activătăţi şi totuşi parcă nu ai face nimic?
Eşti sunat, solicitat în permanenţă, înconjurat de oameni şi totuşi singur?
Nu ai poftă de mâncare? Şi într-o săptămână ai slăbit aşa cum nu te-ar fi ajutat nici o sală de sport?
Un psihiatru ţi-ar spune că ai Depresie!
Ce este această depresie?
În ce ţară a apărut pentru prima oară şi cu ce se mănâncă, cu sau fără pîine?
Asta o să încercăm să aflăm în cele ce urmează:
Starea descrisă mai sus este una care apare pe nepusă masă şi poate să plece fără receta unui psihiatru.
Care este cauza acestei depresii?
Întrebând persoana depresivă de ce se află în această stare, ea va răspunde:
Nu ştiu!” sau “M-am săturat de toate. Nimic nu-mi merge. Nimeni nu mă iubeşte. Sunt un ratat!”. Lista răspunsurilor poate continua, însă revine mereu la primul răspuns “Nu ştiu!
Oare există ceva cauzat de “Nu ştiu”?

În opinia mea nu de psihiatru şi nu de psiholog, să-mi zică sute pe psihiatri că-s “om depresiv”: eu am să le răspund “NU EXISTĂ NOŢIUNEA DE DEPRESIE!
Cel mult cred că există momente de slăbiciune sau de suprasolicitare.
La o problemă reală nimeni nu o să răspună “Nu ştiu.”

Şi totuşi, când simţi ceea ce vorbeam la început, ce să faci?
-Opreşte-te! Priveşte în jur, la persoanele dragi. Sună pe cineva apropiat, sau pe cineva care este într-o stare mai grea ca a ta. Da, atunci când îţi este greu, gândeşte-te că este cineva cărui îi este mai greu decât ţie. În aşa fel înţelegi că sunt sute de oameni care au nevoie de ajutorul tău.

-Mişcă-te! Fă sport, cântă, ieşi din casă. În starea de tristeţe, adesea noi nu dorim să comunicăm cu nimeni. Dacă rămânem să stăm în casă ne pare că pereţii se mişcă şi rămâne tot mai puţin oxigen. Ar fi bines să ieşi în parc să faci o plimbare. Poate chiar să alergi, pe mine mă ajută.Practicând sportul, toată energia negativă din noi se evaporă.

-Nu te plânge! În aşa stări cădem în două extreme: Prima, ne credem prea buni pentru lumea asta. A doua nu ne credem buni pentru a mai face ceva. Ambele idei sunt greşite. Omenii creştini ştiu că Dumnezeu nu ne dă să ducem mai mult decât putem noi face. Şi totuşi dacă ai multe preocupări şi-ţi pare că nu le reuşeşti, adu-ţi aminte de oamenii care nu au atâtea posibilităţi ca tine: nu pot merge, nu pot vorbi sau nu au ochi pentru a citi acest articol.

-Fii Mulţumitor! Aici nu am ce să comentez. Cred că orice om înţelege acest punct.

Într-o lume în care războiul continuă, copiii mor de frig şi de foame nu e timp, nici loc pentru noţiunea de depresie.

Martina Artene

luni, 24 decembrie 2012

Soldăţelul de Plumb/Gips


Cine preţuieşte sănătarea cât o are?
Cine preţuieşte părinţii cât mai sunt în viaţă? ... Cine?

Auzisem de mai multe ori fraza „Începem să preţuim pe cineva doar atunci când îl pierdem.” - Respeciv această frază se referă nu doar la „cineva” ci şi la „ceva”.

Atunci când pierdem din procentajul sănătăţii noastre şi picioarele nu ne mai ascultă comenzile, atunci  ne amintim de zilele în care am preferat mai bine să mai dormim un pic, decât să ne trezim şi să mergem să facem crosul. Doar când stai imobilizat în pat îţi dai seama cât de preţioase ţi-au fost momentele-n care pe frig alergai în parc dimineţile.

Suntem oameni, nu suntem creatori şi nu ştim cum funcţionează organismul nostru. Îi dăm comenzi mai mari decât ar fi suportat. Iar atunci când simţim durere ne credem eroi şi continuând să alergăm. Crezând că un simplu gând ne vindecă picioarele, sau locul unde simţim durerea. Personal de multe ori am spus „Sănătatea mea este în mâna Domnului.”, dar de puţine ori am auzit vocea care spunea „Mergi la spital. Acolo te aşteaptă specialiştii pe care I-am pregătit pentru tine.”.
Corpul pe care-l avem l-am primit cadou de la Dumnezeu şi trebuie să îngrijim de el.
Suntem oameni şi adesea suntem nepăsători şi nemulţumitori.
Această nepăsare a ajuns să se răsfrângă nu doar asupra aproapelui nostru, ci şi asupra propriei persoane.
Câi de nepăsători mai putem fi?
Unde este această limită?

- Scumpii mei, aveţi grijă de sănătatea voastră. Ne putem construi o carieră călcând pe sănătatea noastră. Însă nu ne vor ajunge puteri să întreţinem această carieră fără de sănătate!
Aveţi grijă de familiile voastre!
Cât nu este târziu bucuraţi-vă de prezenţa persoanelor dragi din vieţile voastre şi de puterile ce v-au fost puse-n trup!

                                                                                                                                         Martina Artene


luni, 17 decembrie 2012

Gunoi sau Poliţist


Ne aflăm în secolul XXI pe teritoriul Republicii Moldova şi mâine este Ziua Poliţiei Naţionale.


Iată ce spune DEXul despre cuvântul POLÍȚIE = Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor.
Poliţiştii sunt oamenii în vieţile cărora prioritar este binele comunităţii.  Unii dintre ei nu au o familie pentru că au hotărât să-şi numească familia lor serviciul. Alţii au hotărât să facă serviciul militar cu scopul de a oferi linişte şi siguranţă copiilor săi.
Un poliţist:
- poate să facă din noapte dimineaţă pentru a merge la o chemare urgentă,
- poate rezista în faţa foamei de la amiază şi să ia prânzul la miezul nopţii,
- poate  să facă ziua de 25 ore pentru a-şi vedea copiii şi soţia,
- un poliţist ... poate!
Poliţiştii sunt oamenii în vieţile cărora prioritar este binele comunităţii.  Unii dintre ei nu au o familie pentru că au hotărât să-şi numească familia lor serviciul. Alţii au hotărât să facă serviciul militar cu scopul de a oferi linişte şi siguranţă copiilor săi. Un poliţist: - poate să facă din noapte dimineaţă pentru a merge la o chemare urgentă, - poate rezista în faţa foamei de la amiază şi să ia prânzul la miezul nopţii, - poate  să facă ziua de 25 ore pentru a-şi vedea copiii şi soţia, - un poliţist ... poate! Poliţiştii sunt oamenii în vieţile cărora prioritar este binele comunităţii.  Unii dintre ei nu au o familie pentru că au hotărât să-şi numească familia lor serviciul. Alţii au hotărât să facă serviciul militar cu scopul de a oferi linişte şi siguranţă copiilor săi. Un poliţist: - poate să facă din noapte dimineaţă pentru a merge la o chemare urgentă, - poate rezista în faţa foamei de la amiază şi să ia prânzul la miezul nopţii, - poate  să facă ziua de 25 ore pentru a-şi vedea copiii şi soţia, - un poliţist ... poate!Alături de cele spuse mai sus în gândurile unor cititori ai acestui articol au apărut cuvintele precum: мусор şi мент şi etc.În ţara noastră sunt tot mai puţini băieţi care doresc să devină poliţişti. Însă tot mai mulţi aleg să fie juristi sau economişti. Într-o ţară în care corupţia şi indiferenţa domnesc, eu cred că mult mai potrivit ar fi să avem poliţişti care să ne apere de avocaţi falşi şi economişti hoţi. De ce tot mai puţine acte pentru studii sunt depuse la academia de poliţie? Pentru că nimeni nu vrea să devinăceea ce o parte din societate dispreţuieşte мусор sau мент”.
Cine a ucis visul acelui copil care dorea să devintă detectivul numărul unu aşa cum era eroul din romanul lui preferat? Nu a fost altul decât tatăl său, rostind fraza pe pe care am auzit-o noi atât de des de la cei de prin preajmă „Toţi menţii sunt la fel.
Cine a ucis visul acelui copil care dorea să devintă detectivul numărul unu aşa cum era eroul din romanul lui preferat? Nu a fost altul decât tatăl său, rostind fraza pe pe care am auzit-o noi atât de des de la cei de prin preajmă „Toţi menţii sunt la fel. Cine a ucis visul acelui copil care dorea să devintă detectivul numărul unu aşa cum era eroul din romanul lui preferat? Nu a fost altul decât tatăl său, rostind fraza pe pe care am auzit-o noi atât de des de la cei de prin preajmă „Toţi menţii sunt la fel.Sunt deacord că nu există padure fară uscături, însă mult mai mulţi sunt dintre cei care-şi dedică viaţa Patriei lor.Să nu uităm că în momentul necazului după ajutor  noi apelăm 902.Mâine este Ziua Poliţiei Naţionale aş vrea ca fiecare din noi întâlnind un Poliţist pe drum în această zi, să-l salute şi să-i ureze La Mulţi Ani!Să fim recunoscători Poliţiei din Repubica Moldova. 
Martina Artene


vineri, 7 decembrie 2012

Catalizatorul Perfect



Senzaţia timpului presat îţi este cunoscută?
Viaţa este o succesiune de nunţi, înmormântări, eşecuri şi succese. Toate acestea sunt inevitabile pentru fiecare dintre noi.

Citesc acum o care în care toată acţiunea se petrece într-un sat unde nimeni nu moare. Unde nu există un cimitir. Locuitorii satului trăiesc fericiţi, descoperind invenţii noi şi noi.
Pentru ei timpul s-a oprit în loc, de fapt noţiunea lui nici nu există.
Oare la fel e şi pentru unii dintre noi?

 Astăzi am trăit unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea. Pot spune că am păşit plus o scară  spre succesul mult dorit de mine şi apropiaţii mei.
Însă de-ai şti tu cât am aşteptat eu scara asta. Aproximativ 730 de zile.
Viaţa mea nu e la fel ca în carte. Nu sunt veşnică. Şi nici nu ştiu cât timp mi-a rezervat Dumnezeu pe acest pământ.
În aşteptarea răspunsului pe care l-am primit azi. Am trecut peste multe eşecuri, refuzuri şi ore-n şir pierdute degeaba. Astea în opinia mea.
Însă să nu uităm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Domnul.

Adesea mă compar cu un copil care intră-n magazin cu tatăl său după cumpărături. Apoi observă acea maşinică albă din vitrină. Cu lacrimi în ochi cere tatălui său să i-o cumpere. Tatăl refuză. Atunci copilul începe să se văicărească şi să se supere. Însă vine Anul Nou şi mare e bucuria copilului când sub brad descoperă anume acea maşinică pe care a văzut-o atunci în magazin.
 
Deci întrebare: Nu este aşteptarea un catalizator puternic al fericirii?

Vreau să spun că Dumnezeu e minunat şi orice cadou merită a fi aşteptat. Dacă nu este aşteptat atunci nu este cadou, ci un simplu lucru. Care deobicei după ce-l obţinem nu îl preţuim.

Dumnezeu ştie să-şi uimească copiii Lui.

-Doamne, Mulţumesc pentru Răbdare şi pentru Răspuns!
Martina Artene