joi, 31 ianuarie 2013

O minte Sănătoasă

Un fir de nisip eu sunt.
Fără tine Doamne,
Nici mai puţin…nici mai mult.

Dorinţa-mi de a te urma,
De a-ţi sluji, am uitat-o.
Am lăsat-o în urma mea.

Însă-n noaptea întunecată Isus,
De jerva ta îmi amintise-mi.
Greutatea păcatului mă durea nespus.

În genunchi m-aplec.
Doamne, iartă-mă,
De păcat fără tine eu nu trec.

Îndreaptă-mi ochii spre Golgota.
Fă-mă mai curată, mai supusă Ţie.
Să nu uit nicicând de Jertfa ta.
 
Isus, ridică-mi inima păcătoasă.
Vreau să fiu schimbată deplin,
Dăruieşte-mi o minte sănătoasă.

luni, 21 ianuarie 2013

Amuş mai încolo

Cât de greu e să fii tu însuţi în familia şi casa ta. Poate cineva o să zică că am formulat greşit enunţul. Însă eu am să vă zic că sunt perfect sigură de cuvintele ce le-am spus. Mulţi spun „Acasă noi ne arătăm ceea ce suntem cu adevărat. În familie putem să ne simţim relaxaţi.
În cazul meu şi al multor altor oameni la sigur nu este aşa. Şi am să vă explic de ce.
Cu toţii ne-am născut cu calităţi pozitive şi negative în măsură egală. Pe parcursul vieţii ne străduim să devenim mai buni. Să fim plini de răbdare, de dragoste de înţelegere faţă de aproapele nostru. Acestea poate ne reuşes cu stăinii, cu colegii şi cu prietenii. Însă păşind pragul casei noastre aprar uneori stuaţii de conflict în care nu ne putem stăpâni. Desigur în cadrul familial ne exprimăm opinia, dolianţele, reproşurile cu o voce puţin mai ridicată.
În familie noi nu suntem obligaţi să ne cântărim de două ori frazele înainte de a le rosti. Pentru că aici părinţii, fraţii sau surorile ne primesc aşa cum suntem. Eu nu cred că ei ne primesc, ci ne suportă. Cu atât mai mult ei nu ne suportă, ci mai degrabă suferă de pe urma sincerităţii şi egoismului nostru.Din mai multe întâmplări am înţeles că sunt un om bun. Un om bun pentru străini şi nu pentru familia mea. Pentru că adesea găsesc timp să ajut străinii, şi nu găsesc timp să o ajut pe unica mea mamă. Adesea am timp să fac orele altor copii. Am răbdare să explic copiilor stăini o temă sau alta. Numai nu am răbdare îndeajuns cu fratele meu.
Atunci când vine cineva din exterior şi spune „Poţi să mă ajuţi?” răspunsul meu este mereu „Da, sigur cu cea mai mare plăcere.” Însă când vine fratele meu şi mă roagă să-l ajut la engleză sau la orice altceva eu răspund „Amuş mai încolo!”.
Acest adevăr l-am descoperit dureros pentru mine şi pentru familia mea.
Am hotărât să scriu aceste rânduri poate în defavoarea mea.
Însă să fie sprea ziderea voastră a celor ce le citiţi acuma.
Niciodată să nu spuneţi familiei voastre „Amuş mai încolo!” Pentru că acest mai încolo poate să nu mai fie. Mai ales că Dumnezeu a dat o poruncă sprea fericirea noastră a fiecărui.
Iar secretul acestei fericiri stă în părinţii noştri. Şi anume „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ. (Efeseni 6:2-3)
Deci dacă este cu putinţă uitaţi expresia „Amuş mai încolo!”.
Mai bine încercaţi să fiţi cât mai des în slujba părinţilor voştri.
Martina Artene

duminică, 20 ianuarie 2013

Sunt BOGATĂ

Cu cât mai mult înaintez în timp cu atât mai bine înţeleg cât de bogată şi binecuvântată sunt.
În ultimile zile am înţeles că mulţumirea se învaţă în nevoie. Înţeleg să sunt unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Am o familie ce mă iubeşte. Poate nu-i am pe cei 7 fraţi pe care i-am dorit atât de mult. Poate nu-l am alături pe tata care să mă laude pentru succesele mele. Poate nu mai am popularitatea din liceu în rândul colegilor. Nu mai joc baschet şi nimeni nu-mi mai strigă numele atunci când mă aflu la un pas de finiş. Poate nu mi-am cumpărat lucrurile pe care le-am crezut esenţiale pentru vârsta mea.
Însă la sigur am mai mult decât cei ce au mai puţin ca mine!
Sunt cel mai fericit om
în momentele în care tapez aceste rânduri. De ce?
Alături îmi este mama mea care astăzi a atins o vârstă frumoasă de...de cât nu vă zic.
Pentru că mama mea este mereu tânără şi frumoasă. Şi rămâne a fi o Mamă Super. De ce? Pentru că nu m-a netezit pe cap la fiecare finiş atins. Însă ea continua să-mi strige numele şi să mă încurajeze să merg mai departe. Şi-n plus şi-a jertfit viaţa pentru mine şi pentru cel mai frumos omuleţ din viaţa mea, fratele meu. Anume despre el vreau să vă spun. El e cea mai frumoasă binecuvântare a mea. Mare minune este să ai alături un omuleţ cu care să te cerţi, iar în scurt timp să te împaci. Pe care să-l admiri în sinceritatea sa. Copiii uneori sunt cei mai buni profesori ai noştri. Ei ştiu să iubească sincer, curat şi necondiţionat.
Lista fericirilor continuă. Am cei mai scumpi şi devotaţi prieteni. Care mă acceptă aşa cum sunt. Şi-mi spun direct când eu greşesc. Sunt mulţumitoare pentru astfel de oameni.
Şi cel mai important este că am ochi. Am ochi care pot să vadă ceea ce unii din nefericire nu observă. Sunt fericită pentru că sunt sigură de ziua de mâine. Şi sunt sigură de viitorul meu şi al celor pe care-i iubesc.
Ce poate fi mai frumos decât să ştii că eşti important pentru familie, prieteni şi pentru această lume. Lume, pentru că Dumnezeu m-a creat cu un scop. Şi eu sunt gata să-l îndeplinesc.
Cam aceasta este lista fericirilor mele pentru ziua de astăzi.

- Şi acum spune-mi de ce tu eşti fericit?
- Pentru ce ai putea să mulţumeşti?
Martina Artene

miercuri, 16 ianuarie 2013

Ei tu, Ghete Roşii

Îmi amintesc fiind mic copil îmi plăcea mergând pe stradă să zăresc câte o domnişoară. Frumos machiată şi încălţată în pantofi cu tocuri. Frumuseţea acestei domnişoare o făcea atât de sigură pe ea. Atunci în gândul meu îmi ziceam „Când am să cresc mare vreau să fiu exact ca ea!”.
Eu cred că nu doar fetele au aşa gânduri ci şi băieţii. De mici aceştia se uită la fotbalişti sau la super eroi spunând „Când am să cresc mare am să fiu la fel de puternic ca el!”.
Din copilărie căutăm pe cineva care să ne 
servească drept model. Ajungând mari ne preocupăm să ne menţinem idealul creat. Fetele se străduie să prindă moda de „coadă”. Să nu cumva să o scape. Am ajuns să ne uităm de zece ori în oglindă până să ieşim din casă. Astfel întârziind şi distrugând noţiunea de punctualitate.
Şi culmea, bărbaţii nu rămân în urmă!
Nu o dată am atins tema ghetelor şi a blugilor roşi la bărbaţi. Serios, fără să supăr pe cineva. Uneori văd pe stradă perechi în care nu înţelegi, care-i femeie şi care-i bărbat?
Nu vreau să judec. Vreau doar să amintesc că există o etichetă. Şi dacă aceasta lipseşte, nu mai e nici stil, nici modă. De coafura unor băieţi nici nu mai vorbesc. Mie-mi ia mult mai puţin timp să-mi împletesc părul, decât unui băiat să-şi fixeze „ciolka”.
De ce am atins acest subiect?
Lumea e plină de exemple greşite. Uitând că acea fetiţă sau băieţel deja au crescut şi sunt domnişoare şi domni. Ei au ajuns deja să servească drept modele de urmat pentru alţi copilaşi.
Te-ai gântit tu pentru cine eşti exemplu?
Ce fel de exemplu eşti pentru mica generaţie care-ţi calcă pe urme?
Aceste gânduri mi-au venit într-o zi când veneam de la universitate, iar în întâmpinare-mi venea o păpuşă de fetiţă. Ţinând-o de mână pe mămica sa, această fetiţă nu m-a scăpat din vedere până am dispărut după colţ. În acele momente, în privirea copilei mi-am descoperit visul copilăresc pe care-l atinsesem.
Atunci înţelesesem că am devenit un exemplu. Pentru unii mai mult, pentru alţii mai puţin.
Oamenii aleargă 40 de ani după exemple ca să atingă perfecţiune. Şi uită că există un STOP. După acest stop, perfecţiunea trebuie aplicată sau împărtăşită.
În rugăciunile mele adeseaa am repetat „Doamne, ajută-mă să fiu un exemplu.” Neştiind că
însuşi cuvântul „Exemplu” păstrează în sine un scop mult mai profund decât credeam eu.
Nu este doar o plăcere sau o mândrie să fii un exemplu. Este şi o mare responsabilitate şi datorie faţă de societatea în care trăieşti.

Opreşte-te un 5 minute şi gândeşte-te: Eu pentru cine sunt Exemplu?
 
Martina Artene

miercuri, 9 ianuarie 2013

CHANEL N5


Sub umbra unor plopi bătrâni e mare avuţie; Să vezi cum mişcă iarba. Să simţi cum te atinge vântul. Să fii motivat spea a închide ochii la privirea soarelui. Să calci liber pe gazonul abia spălat de roua dimineţii...
Toate sunt bucuriile unui om care are de-i ajunge. Din spusele unor persoane omul acesta nu are decât nimic; aceasta pe plan material. Însă la vederea lucrurilor morale sau spirituale astea îi astupă neajunsul celor materiale.
Un aşa om ştie cât valorează o prietenie şi mai puţin care e valoarea ultimului model de mercedes scos pe piaţă. Un aşa om ştie să-şi preţuiască timpul cu familia. Şi mai puţin ştie să se uite într-o cutie cu telecomandă. Un aşa om ştie să păstreze pozele într-un albumul de hârtie. Şi nu pe profilul său de facebook. Un aşa om ştie să se bucure de ploaia verii fugind prin toate băltoacele. Şi nu se îngrijorează de preţul ghetelor noi. Un aşa om ştie preţul unui miros de carte veche. Şi idee nu are cum miroase Chanel numărul 5. Un aşa om nu visează la o vacanţă la Paris, dar are grijă să prezinte cele mai frumoase locuri din ţara sa, străinilor care vin în vizită.
Omul care lucrează la clădirea din interiorul său la un penthouse al moralităţii: îşi alege ca fundament adevărul. Pereţii îi clădeşte din umeri siguri. Acoperişul îl face transparent, pentru a simţi Cerul mai aproape. Iar hogeagul îl face cât mai larg căci toate greutăţile, supărările, tristeţile să iasă repede în văzduhul cerului care le repară pe toate. Are grijă să pună un lacăt cât mai bun la uşă ca duşmanul să nu pătrundă. Iar drept cel mai bun sistem al securităţii foloseşte rugăciunea. Rugăciunea strânsă de mâni cu toţi membrii familiei sale. Şi nu uită pe masa din sufragerie să pună Cuvântul şi Binecuvântarea Domnului. Viaţa într-un asemenea penthouse este o viaţă sigură şi îndestulată.

Cele scrise mai sus au fost inspiraţia mea dintr-o istorie al cărei martor ocular am fost şi eu. O dispută dintre două surori. Ambele au început să împartă casa părinţilor. Discutând cui îi va reveni moştenirea. Una spunea că părinţii nu ai iubit-o aşa cum au iubit pe cealaltă. Alta zicea că ea e mai mare şi nu îi trebuie nimic. Surorile împărţeau casa părinţilor care mai sunt în viaţă şi care încă nu se strâng spre a pleca. Mă gândesc cum pot aceste două surori să vorbească depre moştenire, despre împărţire?
Pentru mine cuvântul surori sau fraţi nu este decât explicaţia cuvântului „întreg”. Am un singur frate şi sunt mai mare ca el cu 10 ani. Noi doi nu avem ce împărţi, decât poate un pat şi totuşi încăpem ambii pe el. Nu-mi amintesc o dat să ne fi certat de la o bucată de pâine, bomboană sau haină. Nu că aş ceda eu mereu. Invers, fratele meu cedează...fiind copil.

În ziua în care am auzit discuţia dintre cele două surori...am înţeles cât de binecuvântaţi sunt oamenii în sărăcia lor.
Mulţumesc Domnului cu mânile ridicate spre cer pentru că am de-mi ajunge şi nu cer mai mult!!!

Psalmistul o spune foarte bine
"Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură."
Proverbele 15:17 

Martina Artene