marți, 25 octombrie 2011

Bogaţii şi Fiţoşii

 Rândurile ce o să le scriu mai jos mi-au venit acum câteva zile.
În ultima vreme nu am prea scris şi-mi pare rău.
Dar acuma o să spun ceea ce-mi stă pe inima.

Vreau să te întreb: Cât de des te gândeşti tu la aproapele tău, cât de des îi dai o mîină de ajutor?
Părinţii au nevoie de ajutorul nostru, fraţii, surorile ne vreau sfatul, chiar şi vecinii. Iar noi nu trebuie să-i refuzăm. În plus unii din noi fac şi acte de caritate. Suntem implicaţi în diferite proiecte: internate, orfelinate etc. Într-un cuvânt îi ajutăm pe cei ce au nevoie. Şi asta e foarte bine…Dar.
Eu mă gândesc totuşi la noţiunea asta de ”Aproape”. Oare colegii tăi de la universitate, colegii de la serviciu: nu sunt şi ei un aproapeal tău?
Hristos a spus să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. De aceea orice aproape trebuie iubit.
Bine, eu înţeleg pe colega sau colegul ce sunt săraci, sau cei ce posedă mai puţin decât mine, pe cei care sunt trişti…Da, pe ei eu trebuie să-i iubesc şi să-i ajut…Dar ce merit are tipa sau tipul ăsta care ma irită. Bogat şi îngâmfat…Hmm, pe ei să-i iubesc, să-i ajut…Vezi să nu-i fi trebuit ajutorul meu …aha.

Deci, ceea ce vreau eu să spun: Anume cei bogaţi, cei mândri au nevoie urgentă de dragostea noastră şi de ajutorul nostru. Pare ciudat, dar e real.
Eu ştiu că mult mai uşor este să ajuţi un sărac, mai bine-i zic nevoiaş. Tu crezi că ei sunt într-o situaţie mult mai grea decât colegul sau o colega care-i bine-merci şi în plus fiţoasă.
Ştii, eu aş spune că ne înşelăm profund.
Am avut cazia să comunic cu o astfel de fiţoasă şi să înţeleg că această persoană este cu mult mai neajutorată, mai slabă decât mine şi decât cel căruiea-i ajunge puţinul pe care-l posedă.
Mereu am avut în mintea mea o întrebare ce-mi apărea momentan ce cunoşteam o persoană “De ce este aşa?”. Punându-mi această întrebare începeam să iubesc persoana fără să o judec. Nu există oameni fără suflet sau oameni proşti.
Există oameni ce nu vor să-i înţeleagă. Orice om are un motiv de a fi aşa cum este. Şi atunci când spunem că el sau ea nu iubeşte pe nimeni, nu e corect. Poate nimeni nu a iubit această persoană ca s-o înveţe şi pe ea la rândul ei să iubească?!

Haideţi înainte de a judeca să ne întrebăm “De ce este astfel? Ce a făcut-o să fie aşa cum este?”
Şi nu uita că colegul fiţos are nevoie de ajutorul tău.
Încearcă să schimbi societatea în care
trăieşti, dar nu să o critici.


Critica e o spălare de rufe infinită

şi zadarnică!

duminică, 23 octombrie 2011

COMA


 Ce este “Coma” ? Este o leziune a creierului. Ea poate fi determinată de o presiune crescută sau lipsă de oxigen sau acumularea unor toxine. Leziunea poate fi temporară şi reversibilă.
Vreau să vă spun că nu am fost în starea descrisă mai sus. Dar cunosc un alt fel de comă: “Comă spirituală” . Poate voi introduce un termen nou în ştiinţa umană. Totuşi să vedem explicaţia acestui fenomen. Coma spirituală este provocată de o presiune crescută a singuratăţii, insuficienţei de înţelegere sau în urma acumulării unor toxine ce parazitează întreg spaţiu sufletesc. Coma spirituală poate fi temporară şi reversibilă.
Deci, diferenşe esenţiale în explicaţia celor doua fenomene nu sunt multe.
Presupun că acest tip de comă şi anume Coma Spirituală vă este mult mai aproape decît prima. Mulţi poate acum aţi descoperit faptul că aţi fost în această comă sau continuaţi să fiţi.
Psihologii adesea denumesc această stare ca fiind doar Stres. Eu aş fi spus că e o problemă mult mai gravă. Cu adevărat oamenii cad în Comă Spirituală, şi trebuie trataţi cu toată seriozitatea. Cu toţii ştim că bolile sufleteşti se tratează la fel ca şi cele fizice.
Dar primordial ar fi trebuit să descoperim care este cauza acestei boli.
Sursele cele mai fregvente:
1 Singuratatea
2 Neinţelegerea
3 Toxinele

Haide-ţi să discutăm pe îndelete fiecare sursă:
Dumnezeu a spus că nu e bine ca fie singur omul şi de aceea cînd Adam a fost creat, în dar ia fost data Eva. Nouă ne place să avem mulţi prieteni însă cine nu ştie că aprecierea şi importanţa nu stă în Cantitate ci în Calitate. Nu cu acei 600 sau 2573 de prieten pe facebook ar trebuie să discutăm durerile noastre, ci cu acel prieten pe braţele cărui ai putea plinge şi nu ţi-ar fi ruşine. Sau mai bine aş spune eu să iai în calcul şi pe cei din jurul tău: Parinţii, Fraţii şi Copiii. De ce o mamă nu poate să ceară sfatul de la fiica ei. E neapărat să-şi sune stilistul sau prietena ca să aleagă culoarea rochiei pe care s-o îmbrace astăzi la serviciu sau mai ştiu eu unde.
De ce soţii ar frebui să angajeze un designer de interior în alegerea culorii pentru tapete? Cei doi nu pot alege ce le place, după care să-şi amintească cum au mers ambii la cumpărături.
De ce bunica trebuie să cheme un meşter ca să-i schimbe becul ars din bucătărie? De ce să nu cheme ginerele. Şi de ce … eu cred că aţi înţeles cum continuă lista!

Uneori privirea noastră se opreşte pe tavan, în momentul ce urmează ne simţim singuri.
La întrebarea “De ce?” apare răspunsul “Nimeni nu mă inţelege!” Iată că am ajuns şi la a doua cauză: Neînţelegerea.
Daca ne-am fi pus singuri o întrebare: “Anume ce nu înteleg cei care nu mă înteleg pe mine?”
Şi uite că noi nu putem să ne răspundem. De unde vrem noi ca oamenii să ne înţeleagă dacă fiecare a doua persoană nu ştie ce vrea. Ce-şi doreşte cu adevărat el. Nu, nu ce-i impun agenţii publicitari sau occidentul asta e o tendinţă a modei impuse, nu a  alegerii tale.
Pentru a fi înţeleşi mai întii de toate trebuie să ne cunoştem persoana noastră i rolul pentru care ne-am născut. După care ar fi cazul să spunem celei mai apropiate personae, ce ne dorim. Sunt sigură că vom fi inţeleşi de data acesta!

Toxinele, Auzind acest termen ne gîndim la Sistemul periodic a lui Mendeleev. Poate…dar nu în cazul “Comei Spirituale”.
Cel mai des toxinele sunt gîndurile virusate pe care le creăm noi în capul nostru. După care ele ne paralizează întreg sistemul nervos. Un alt toxin este Globalizarea: trăim într-o era a comunicării intensive, însă suntem singuri. Internetul, televiziunea ne fură din timpul prietenilor şi copiilor noştri. Pentru ce mai trăim dacă nu avem timp pentru copiii noştri, de cei apropiaţi. După care mai îndrăznim să spunem că noi suntem singuri.
Un alt toxin în inimile noastre este amintirea trecutului. Cum putem trăi prezentul păstrînd durere din trecut. Acest trecut ne manîncă din interior. Persoanele pe care le-am pierdut nu mai pot fi întoarse. Riscul este să nu-i pierdem şi pe cei ce ne-au mai rămas.

Coma Spirituală nu este ceva simplu, fiecare poate fi atacat de ea. Însă rezistă doar cei ce sunt tare-n Duh. Iar Duhul deja vine de la Dumnezeu prin iertare.
Şi neiertarea este o sursă a Comei. Despre neiertare deja vorbeşte Hristos pe cruce.
În finalul acestui răvaş aş fi vrut să dau cîteva preparate ce trebuie administrate celor care suferă de Coma Spirituală:
1 Dragostea
2 Iertarea
3 Cuvîntul lui Dumnezeu- Biblia.

Mai mare enciclopedie decât Biblia nu există…Acolo vei găsi răspunsul pe care-l cauţi.


Martina


miercuri, 8 iunie 2011

Globalizarea UCIDE



 Uneori în fuga noastră prin viaţă ajungem departe, acolo...defapt unde nici nu ne dăm seama. 
Suntem preocupaţi atît de mult de ceea ce ne înconjoară. De facultate, serviciu, plolitică, meteo şi chiar cu ce s-a îmbrăcat astăzi colegul nostru.
Trăim într-o lume aflată-n proces de globalizare, evoluţie, dar oare spre ce evaluăm? Progresăm în electronică, nu şi în domeniul ce contează atît de mult...

Fiind înconjuraţi de atîtea lucruri, ne oprim totuţi din fugă. Atunci cînd deja cursul este pierdut cu totul...şi fuga devine fără de sens.
Dorim să devenim personalităţi, dar oare personalitate înseamnă să ai reuşite la facultate, să ai un business al tău propriu sau să fii recunoscut într-o lume întreagă?
Eu tot îmi doresc aceste lucruri: corect LUCRURI. Însă eu sunt o creaţie a lui Dumnezeu, am suflet ce nu este un lucru. Sufletul meu are nevoie de cu totul alt ceva.

În fuga noastră adesea ne dăm seama că nu ne ajunge ceva, că ceva nu merge. Dar mai rău e cînd îţi dai seama că o viaţă întreagă ţi se năruie. Îţi pare că nu faci nimic folositor, sau tot ce te înconjoară nu are sens şi-ţi pare că eşti gol. Gol înnăuntru.
De ce nu ne-am ocupa mai mult de cercetare interiorului nostru? De ce nu am pune accent pe ceea ce e cu adăvar important pentru fiecare?
Ne interesează politica, cursul valutar, moda, totul ce este material şi mai puţin spiritualul.
Oare femeilor nu le este dor ca să fie apreciate pentru logica lor, unicitatea şi nu pentru picioare sau piept?
Oare bărbaţilor nu le este dor să fie romantici, sinceri. Să meargă cu iubitele lor la o plimbare pe marginea lacului, ci nu la un restaurant fiţos sau la un film?

Cineva zice că romantismul a murit deja, sau că-s visătoare. Eu voi răspunde că sunt o persoană Realistă şi Romantismul nu a murit.
Vreau să mai spun că în lume  mai sunt  valori ce le apreciez şi nu voi lăsa ca ele să moară!
Dar dacă tu vrei să rămîi aşa materialist şi plin de griji. Nu ai decît, rămîi. Sau poţi să încerci să găseşti pe cineva care te va ajuta să vezi lumea altfel!


Încercaţi să trăiţi viaţa, dar nu să spravieţuiţi în acestă lume.
Nu lăsaţi globalizarea să UCIDĂ amintirea sufletului vostru.


 Martina Artene

miercuri, 25 mai 2011

În fuga după Globalizare, ne-am Globalizat pe noi înşine

  Pe drumul vieţii sunt o mulţime de uşi prin care noi trecem, dar niciodată nu le observăm. Cu excepţia cazului cînd ele sunt închise şi ne lovim.

 Viaţa noastră este o succesiune de uşi, o succesiune de alegeri. Cu cît procesul de globalizare prosperă cu atît alegerile noastre devin mai complicate. În această multitudine de opţiuni  pe care ne-o propune post-modernismul, avem nevoie doar de una: De alegere corectă!
 Suntem înconjuraţi de maaluri, automobile, diferite facultăţi şi nu în ultimul rînd oameni diferiţi. În această multitudine de propuneri, noi trebuie să alegem una.
 Astăzi cu toţii ne-am metamorfizat în consumatori, fiind oameni cu libera alegere. Cine din noi poate spune cu certitudine că niciodată nu a fost condus de publicitate, TV, influenţat de prieteni, colegi sau familie? Nimeni nu poate spune!
 Totuşi ne batem cu pumnii în piept şi stigăm „Vrem democraţie, libertate!” Ce? Direcţionînd aceste pritenţii la conducerea ţării, pe care tot noi am ales-o.
 Nu la nivelul conducerii s-a produs acest proces de totalitarism. Suntem dirijaţi de propriile noastre dorinţe, ce ne sunt impuse. Repet: Suntem conduşi de propriile noastre pofte, ce ne-au fost impuse. De cine?
Simplu: de tot ce ne înconjoară, de acea modernizare pe care tot noi am dorit-o.
 Ai vrut să fii în pas cu moda: Cîţi banii cheltui acum pe haine? Ai vrut să ai o maşină mai bună ca a vecinului: Cîte nopţi nu ai dormit şi ai muncit pentru ea? Ai vrut carieră, un post prestigios: Ce vîrstă ai, ai copii..? Bine, nu mai continuu. Ştii şi singur lista. Toată vina nu este a ta, tu doar eşti SLAB. Da slab, fiindcă atunci cînd vine o propunere tu nu te întrebi „Oare am eu nevoie de asta?” Tu spui că alţii au şi tu tot vrei. Te conduci de dorinţa altora.
Ştiţi de ce ne plîngem de acest termen „MATERIALISM”. Fiindcă tot noi l-am înnălţat în societatea noastră, la fel ca pe un drapel.
 Primul pas spre reabilitarea unui Consumator este lupta cu alegerea. Ieşirea pe care o văd eu e una de lungă durată, dar cu o eficacitatea de 99%. De ce 99%? Fiindcă randametrul de 100% nu există, doar Dumnezeu poate asta.
 E nevoie de atenţie: Începînd o nouă zi, alege haina ce-ţi convine ţie, nu celor ce ţi-au vîndut-o. Luînd la amiază masa nu te duce la o pizza că e la modă, consumă ceea ce e mai bine pentru organismul tău. Mergînd la cumpărături, nu uita de garderoba ce o ai acasă. Intrînd în market încearcă să te vezi în locul producătorului, gîndeşte ca el. Şi vezi unde te poate prinde. Multitudinea de sucuri din vitrina unui magazin nu a fost creată pentru beneficiul tău, ci al producătorilor.  Nu fi victima publicităţii. Învaţă să nu depinzi de dorinţele altora. Eşti om liber. Nu fi un consumator Mut. Fă alegerea Ta. Şi înnainte de a o face priveşte în viitor şi încearcă să prevezi realizarea ei.
 Nu vorbesc doar de consumatorul materialist, ci şi de valorile pe care noi le consumăm, dar nu le promovăm.  Valorile ce încearcă a fi introduse de europenii, ce demult nu mai ştiu ai cui sunt.
În fuga după globalizare, ne-am globalizat pe noi înşine, uitînd de liniştea sufletească a neamului nostru.

Nimic nu e mai presus de libertata şi valorile neamului nostru.
Martina

vineri, 20 mai 2011

Om de succes

Ce mare este dragostea Lui.
Cît de perfect lumea a creat.
Nici Mendeleev, nici Darwin măcar unei celule
Viaţă nu au dat.
 
Experimentul creării vieţii nu s-a mai repetat
Şi de atîtea ori au încercat.
Dar sentimentele, dragostea?
Nu sunt un proces al nuştiu ce
Şi nu ştiu cui:
Dar pacea din inima noastră?
Toate le datorăm Lui.

Şi apoi dacă crezi tu că
El nu există,
La sigur viaţa ta nu are un sens, un scop,
E tristă!

Eu cred în El şi e minunat.
Tot ce posed, Domnul mi-a dat,
Nici nu mi-a dat dar, prin har
M-a binecuvîntat!

Poţi să ai businness-bani,
Multe fete-băieţi,
Om bogat să te crezi.
Însă vei sta în scurt timp,
Între patru pereţi.

Însă ştii ce mă-nfioară?
Că mai există o altă viaţă
Nu doar cea de-afară.

Zici că nu există - oricum eşti nefericit:
Nu ai credinţă.
Nici banii, nici faima,
Nu te vor face fericit!
Martina

Fiecare poartă

Cîte relaţii din cele pe care le vezi durează
Rezistă,
Pînă la căsătorie?

Ha, nici pe aproape nu ai dreptate.
Maximum 10%
Şi mai puţin...poate.

Oare cîţi din ei cînd încep relaţia se întreabă:
„Da, aceasta, acesta-mi fa fi soţ perfect!”
NU! Ştii cum încep?

„Opa, e bună, e interesant,
Merită de încercat!”
Aloo, opriţi Pământul...s-au ţîcnit.
Zic: dragoste-dragoste:
La sigur au înnebunit.

Ştiu oare ei ce-i iubirea?
Ha, nici nu-şi dau seama:
Dar deja ştiu ce e despărţirea.
Dragostea este unică...pentru o singiră dată.
Pentru a o găsi...
Nu trebuie să baţi la fiecare poartă!
Martina

Eşti femeie?

Cînd oare devii femeie...
După ce pentru prima oară
Ai facut sex?
Nu, e prostesc.
Femeie devii cînd după
Nouă luni de zile
Tu dai viaţă şi apare o lumină
Pe a ta faţă
Eşti femeie-mamă:
Pe viaţă!
Femeie nu înseamnă:
Să umbli-n rochii,
Să porţi pantofi,
Sau şi mai interesant:
Să stai la bucătărie
Pentru ca să curăţi cartofi.
Femeie înseamnă
Să ai grijă de acei copilaşi.
Să-i ţii de mînuţă
Cînd fac primii paşi.
Să nu dormi cînd primii
Dinţişori apar,
Şi cînd în adolescenţă
Pentru o noapte dispar.
Femeie, e să fii exemplu
Nu pentru bisnesmani.
Ci mai întîi de toate,
Pentru copilaşii ce-i ai.
-Fii femeie!
Şi nu uita ce are sens în viaţa ta!
Martina