joi, 26 iulie 2012

Tabăra CODRU - NISPORENI

   Pentru copii trei anotimpuri sunt dedicate muncii-studiilor și unul pentru odihnă. Uite că dacă copiii pentru a munci merg la școală, vara pentru a se odihni plec la tabără.
Anul acesta nu a fost o excepție. La tabăra „Codru” din orașul Nisporeni, au avut ocazia să se odihnească circa 600 copii.
Venind la tabără copiii vor să schimbe atât anturajul, cât și colectivul să-și creeze prieteni noi.
Sunt educatoare la tabăra Codru. Aici am fost prezentă pe parcursul a toate patru tururi.
Am avut ocazia să discut atât cu elevii din echipa mea, cât și cu ceilalți elevi din tabără. Am aflat istoria a multe destine. Nu e prima dată când lucrez cu copii din familii social-vulnerabile.
Rămân să confirm încă o dată, copiii din Moldova sunt extrem de puternici, curajoși și talentați.
Paradoxal pentru mine a fost faptul că-n tabără s-au putut odihni atât copii din familii social-vulnerabile cât și copii cu părinți din rândul administrației raionale. Nu judec pe nimeni, dar m-a uimit faptul că aceste personalități diferite s-au împăcat de minune și au format echipe prietenoase.
Discutând despre talente aș avea de spus multe. Aici în tabără am cunoscut niște dansatori excepționali. Dacă micii prieteni ar avea un cerc de dans profesional în raionul nostru, ar putea să ne aducă medalii de la campionate nu doar europene, ci și mondiale. Nu e o glumă. Multe voci deosebite au răsunat pe mica scenă a taberei noastre. Avem un raion mic, dar cred că o profesoară de canto de la școala muzicală s-ar găsi să facă ore cu acești copilași.
Mai am ce spune despre micele talente din Raionul Nisporeni, dar asta nu se citește-n ziar, ci se admiră pe viu.
Ca un jurnalist ar fi trebuit să ating și partea mai puțin plăcută. Anul acesta la tabără nu am avut nici Instructor-Sportiv și nici Instructor-Muzical. Latura cu Organizatorul la fel ramâne un mister. Normal e faptul dacă aceste trei personaje au lipsit din echipa taberei, atunci pe umerii unor educatori au căzut obligațiunele lor. Personal și nu doar eu, m-am consumat peste limită din cauza lipsei de organizator, instructor sportiv și instructor muzical. Răspunsul de ce cei trei nu s-au prezentat la tabăra Codru nu-l avem. Dar la sigur nu doar educatorii dar, și copiii au simțit lipsa lor.
Neplăceri am avut la capitolul „Finanțe”. Atunci când am vrut să organizez jocuri, concursuri, am avut nevoie de materiale. Când am cerut aceste rechizite de la administrația taberei, mi-au răspuns că nu sunt suficienți bani și ar trebuie să economisim. Am mai lucrat pe la tabere, dar la nici una nu mi-am aprins așa de tare creerii pentru a inventa jocuri din „Nimic”, pentru copii ca ei să participe la starturi vesele și la jocuri de tabără. La unele activități am folosit chiar resurse materiale proprii, de acasă.
Am să-mi asum și riscul de a vorbi în acest articol despre salarii. Din suma totală pe care am primit-o și până-n prezent doar pe primul tur, 30% din salariu îl cheltui pentru Taxi ca să ajung în tabără, iar după aceasta acasă. Și atfel toate patru tururi. Plus, mai cheltui pentru lucruri personale, de care am nevoie tot în tabără. Mi-ar fi plăcut să avem măcar un transport care să economisească banii noștri, dar asta nu a fost.
Vara aceasta educatorii taberei Cordu și-au dedicat timpul copiilor ce s-au odihnit în tabără. Sperăm ca dstră Scumpi copilași, să vă amintiți de timpul frumos ce l-am avut cu voi în tabără. Așteptăm telefoanele și scrisorile voastre.
Din numele tuturor educatorilor, Vă urăm în continuare o vară frumoasă cu multe momente hazlii!
Articol semnat - Martina Artene

marți, 5 iunie 2012

Crazy Stupid Love

Cel mai discutat subiect din întreaga lume nu este criza financiară ci Dragostea. Confirmare acestui fapt este radioul. Încercaţi să includeţi radioul şi să mutaţi posturile, peste tot cântări despre Dragoste. Şi care este mesajul acestor piese? Exact: „Crazy Stupid Love”!

Această afirmaţie o vom discuta în cele ce urmează:
Tare nenorocită a fost persoana care a rostit această afirmaţie. La sigur nu a dat ochii cu Dragostea.
Dex-ul ne dă următoarea explicaţie: (
DRÁGOSTE-Sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva.)
Sigur că acel „Cineva” mai întâi de toate suntem noi. După deja cel sau cea pe care-i alegem tot noi. Şi acum să vedem cum se ajunge de la „Love” – floricele, plimbări, sărutări la „Crazy Stupid Love”.

Hai să fim sinceri cu noi înşine în cele de jos:
Cum se întâmplă deobicei într-o relaţie? Vedem presupusul „Client” îl cercetăm şi presupunem dacă se potriveşte cu noi: fizic, intelectual şi pe plan spiritual. Dar oare aşa trebuie să fie?
O relaţie de Dragoste bazată pe „Eu” deja e ratată.
Iubirea implică dăruire şi grijă pentru aproape. În sine Dragostea este un schib de vieţi. Atunci când tu răspunzi pentru viaţa celui pe care alegi să-l iubeşti. Şi învers, el sau ea vor fi răspunzători de fericirea ta. Corect ar fi trebuit să, Simţim!  Astăzi puţine relaţii se bazează pe adevăratul Sentiment de Dragoste.
Cu toţii ne dorim să fim iubiţi, să-i pese cuiva de noi. Să fie cineva răspunzător de viaţa noastră.
GREŞIT: Defapt omul are nevoie mai mult să ştie că cineva are nevoie de el.
Adevărul este: Un om în singurătate nu rezistă. Nu pentru că nu are cine să îngrijească de el, dar pentru că el însuşi nu are pentru cine să trăiască.
La fel e şi cu Dragostea. Un om nu poate să nu iubească.
Sunt de părerea că toţi oamenii iubesc, dar nu ştiu să-şi exprime dragostea de aceea şi apare „Crazy Stupid Love”.
Defapt dragostea a stat la baza creării universului: Dumnzeu a iubit lumea.
La fel şi omul din dragoste pentru aproape, crează lucruri frumoase.

CONCLUZIA: Atunci când îţi găseşti „Clientul” lasă ca ea sau el, să se simtă importanţi pentru tine. Să ştie că-ţi pasă ce fac, cum se simt, care le sunt planurile, dorinţele. Ai grijă de iubirea ta.
A iubi înseamnă a trăi pentru celălalt. Un simplu exemplu: Oare mama nu trăieşte pentru tine? Înseamnă că te iubeşte. La fel şi tu nu te gândi ce vei primi în schimb. Gândeşte-te ce poţi să oferi tu „Clientului” tău.

P.S. Dragostea nu este Stupidă! Însă stupizi sunt cei ce nu ştiu să o crească. De la o simplă cunoştinţă, trebuie să creşti sau să clădeşti o adevărată istorie de dragoste. Şi nu de o lună două ci de o viaţă întreagă.
Dacă iubeşti pe cineva, nu te gândi la tine acum...Mergi şi demonstrează-ţi iubirea!

 *Sunt cei care spun că dragostea nu are nevoie de demonstrare: ARE!
Iubirea nu se ţine ca status pe facebook sau peceată în paşaport. Ea se demonstrează Mereu şi Oriunde.


Martina Artene 

duminică, 3 iunie 2012

După sac şî Cârcheală

Suntem oameni şi purtăm în inimile noastre o bucăţică de egoism, iar unii chiar şi un bolovan.
Mereu ne dorim cele mai bune lucruri: să ocupăm primele rânduri la concerte; primele locuri la competiţii; vrem cea mai tare maşină; cea mai superbă locuință; să cucerim cea mai frumoasă fată, sau cel mai tare băiat etc.
În subiectul de mai jos am să mă refer mai mult la alegerea partenerului de viaţă.

De mici copii începem să ne pictăm viitorul; cum oare va fi partenerul nostru şi cum va arăta casa în care vom locui.
Și desigur că tabloul începe începe cu următoarele culori;

  • Să fie frumos cu ochi albaştri, sau mai bine verzi
  • Să fie cu studii superioare, să cunoască Enciclopedia Britanică
  • Angajat la un post bine plătit

Chiar auzisem recent următorul gând  „Un băiat pentru a se căsători trebuie să aibă măcar maşină. Şi părinţii lui să fie bine, să nu-ţi fie ruşine de ei."
Mai sus sunt expuse cerinţele tinerilor ce după opinia mea s-ar fi încadrat în procentajul de 65%, iar lista corespunde atât cerințelor din partea fetelor cît și din partea băieților.

Acum propun să ne punem creierul în mişcare şi să analizăm următoarea situaţie de mai jos; gând acesta mi-a venit în minte astăzi dimineaţa pe când eram la biserică.
Mereu mi-am dorit ca viitorul meu soţ să fie; cu un cap mai sus ca mine, atât fizic cât şi intelectual; să fie brunet cu ochi verzi; sportiv: a da și muzicant.
Iar acum mi s-a aprins becul în cap: „Şi dacă îmi pierd vederea după un an de căsnicie?” La ce bun o să îmi mai servească frumuseţea partenerului meu?
Am înţeles un lucru. Unii aleg parteneri frumoşi, pentru a merge cu el la piaţă să vadă lumea ce (maşină, pantofi) partener de viaţă le-a dat (cumpărat) Dumnezeu.

Să revenim la lista noastră:
Deştept sau deşteaptă; este în poporul nostru o vorbă: „După sac şî cârcheală”. Păi iată, stau şi mă gândesc, dacă îmi aleg un sac Enciclopedico-Britanic.  Atunci am să mai fiu eu chârcheala pe potriva lui? Şi dacă nu, atunci eul meu e rănit.
Nu sunt contra înţelepciunii şi cunoştinţelor generale, dar înţelepciune se culege pe întregul traseu al vieţii. Şi enciclopedia o să o capeţi împreună cu soţul sau soţia ta în timpul vieţii conjugale. Căci doar atunci ve-ţi fi egali şi vă veţi potrivi. Atunci izvorul informaţional va fi comun.
Partea cea mai interesantă pentru mine, o numesc „Rubla”:
Pentru „Rublă” s-au dat multe bătălii. La fel ca şi pentru "săracii nenorociţi" care au moştenit averea bunicului. Acest abzaţ special este pentru păpuşi.
Eu ador păpuşile Barbie. Însă numai pe cele inteligente.
Împreună o să presupunem că:
Ţi-ai ales tu „Un sac cu rublă”. Mamă, ce fericire peste tine. Acum hai să vedem împreună: ne imaginăm că se mărește temperatura soarelui un pic mai mult de normă şi sacul cu „Rublă” se aprinde. Gata! Nu-i mai faci nimic - a ars. Aici a dat criza financiară sau o altă nenorocire. Ai rămas tu cu prinţul sau prinţesa afară, ce faci? Nimic?
Aici deja va trebui totul de la început. Ambii cu lopata, la modul cel mai serios să strângeţi „Kopeişi”. Eşti tu gată să mâni lopata?
La fel m-am obişnuit să aud cum şoţii sau soţiile îşi critică socrii. Oare Biblia nu spune „Şi cei doi s-au făcut un singur trup.” Deci, ei deja-s părinţii tăi. Fii bun şi cinsteşte-i, nemaivorbind că ţi-au crescut nevasta sau soţul.
Sper că am fost explicită. Urmează să vă revizuiţi Spisoku după care umblaţi prin lumea deşertăciunii şi să vă căutaţi Sputniku.

Totul este mult mai uşor.
Dacă eşti fată, mai bine apucă-te de enciclopedie.
Dacă băiat, fă „Rublă” pentru maşină. Glumeam!
Unica hotărâre corectă. Este să ne trezim la realitate şi să ne punem creierul la mişcare.
Să alegem nu cu ochii sau burtica. Ci cu ceea ce ne deosebeşte de animale.
Rugaţi-vă Domnului. El vede de sus cine-i alesul sau aleasa pentru tine.
Întreabă-L pe El!

Iubiţi-vă aproapele!
Martina Artene

joi, 24 mai 2012

Praful acestei lumi


 Cine din noi s-a întrebat cândva  „Ce este păcatul şi care este originea lui în vieţile noastre?”
De cele mai dese ori auzim că „Păcatul este un bine stricat.” Deci, să înţelegem că omul singur îşi crează păcatul, iar apoi suferă de pe urma lui.

Cam asta este esenţa lucrurilor: De cele mai dese ori păcatele noastre din trecut, rămân să ne mustre pe parcursul întregii vieţi pe acest pământ, dar cine ştie poate şi-n cealaltă lume.
În viziunea mea păcatele sunt evidenţiate cu ajutorul amintirilor din memoria noastră.
Multe despre acest fenomen al păcatului nu cunosc, dar un lucru este sigur pentru mine. Odată ce ai lăsat păcatul să intre-n inima şi-n mintea ta, înnapoi cale nu este. Iar să mergi înnainte va fi foarte dificil.

Mă întreb adesea ce fac oamenii care nu-l cunosc pe Hristos? Oare cum ei trăiesc cu păcatele lor? Ferice de cei ce l-au cunoascut pe Dumnezeu şi au primit a doua şansă, lăsându-l pe Isus să le spele păcatele.

Şi totuşi, nu este atât de uşor să treci simplu pe lângă păcat, să nu laşi gândurile tale să absoarbă praful acestei lumi care mai apoi se transformă noaptea în coşmaruri.
Rămâne să luptăm, dar nu de unii singuri: Dumnezeu e stânca noastă, liniştea, pacea-n inimile şi gândurile noastre.

Soluţia împotriva păcatului este Pocăinţa. Trebuie să ne pocăim la prima cotitură spre păcat.
Doamne, ajută-ne să nu cădem pradă  prafului lumesc!

Amin


vineri, 30 martie 2012

Alege destinaţia + GPS


Cea mai discutată temă:
Cine din noi pronunţând cuvântul „Dragoste” gândindu-se la acest sentiment, îi apare-n minte: durerea, lacrimile, certurile şi despărţirile.
Sunt sigură făcând un sondaj, majoritatea s-ar fi gândit anume la aceste cuvinte. Oamenii spun că droagostea le-a pricinuit multă durere. Oare despre dragostea să fi fost vorba?
Ceea ce ţine de lacrimi aprob, deoarece lacrimile sunt născute din dragoste. Din iubirea pentru omul care te-a rănit. Sau din frica de a nu-l pierde.
Semnificaţia acestui sentiment a fost pierdută-n pe parcursul veacurilor. Precum din floare scoţi câte o petală şi rămâne doar tulpina, pe care deja nu o mai poţi numi floare.

Pentru mine dragostea este un drum lung ce trebuie parcurs până la acea persoană pe care o iubeşti.
La fel cum ai începe o călătorie alegând destinaţia, astfel trebuie să ajungi la omul pe care-l iubeşti. Un alt pas este să aduni toată informaţia despre destinaţie. Când alegi pe cineva să iubeşti, trebuie să ştii pentru ce-l iubeşti.
Martina Artene

Zdrobită de Asfalt

Câteva zile-n urmă m-a prins ploaia.
Stăteam în staţie aşteptând troleul. Cu aceată ocazie urmăream cum picăturile de ploaie se răsfrâng asupra asfaltului şi în plus roţile maşinilor mai 
treceau odată peste ele. Câtă duritate în inidiferenţa motorului uman.
Am asociat picăturile cu oamenii. Exact la fel şi durerea din sufletul nostru. Nu e destul că cineva ne trădează, apoi pleacă din viaţa noastră. După aceasta, persoana-n cauză te şi mai urăşte sau şi mai dureros: rămâne a fi indiferentă faţă de tine. Şi insuportabilă este ideea că persoană-n cauză, cu ceva timp în urmă mărturisea că indiferenţa mea ar fi omorât-o.
Şi cum se numeşte crima săvârşită cu arama de care singur te temi?
Să ne întoarcem la picăturile de ploaie. Spuneţi-mi, oare după toate încercările prin care trece acea picătură, deci nu tot picătură rămâne? Urmează procesul de evaporare. Să-i spunem omeneşte - procesul de reabilitare. Când vin din nou norii asupra Moldovei, acea picătură evaporată este deja cristalină şi gata să planeze asupra pământului Basarabean.
La fel şi omul. După o trădare, pierdere sau dezamăgire are nevoie de reabilitare.
Cu certitudine încercările vor mai veni. Dar contează faptul că o inimă zdrobită şi murdărită poate să se evaporeze până-n cer. După care este gata să se întoarcă schimbată.
Plină de o dragoste pură.

Şi totuşi când o să fiţi din nou sub ploaie. Să ştiţi că duceţi o responsabilitate faţă de inima fiecărei picături cu care vă ciocniţi!
Martina Artene 

marți, 7 februarie 2012

Tu eşti o Busolă


Indiferanţa noastră de azi
se răsfrânge asupra copiilor noştri de mâine!

  De ceva timp privesc cu mare atenţie oamenii care merg pe stradă. Mă uit la feţele lor,
la haine, la încălţăminte şi la acesoriile care mai de care.
Observ un lucru că „Moda a dispărut”!
Tinerii se îmbracă aşa cum le place lor. Unora chiar nici că le pasă ce şi cum poartă. Spre exempu un ciorap roz şi altul verde. Păr verde sau albastru. Să mă înţelegeţi corect nu judec pe nimeni! Însă totuşi apare întrebarea „Care este cauza?” Cineva va spune că este „Democraţie” libera alegere. Îmi cer iertare dar eu am o altă opinie şi vreau să o împart cu voi.
Mai întâi de toate să recunoaştem că trăim într-o lume care ne prezintă o mulţime de alegeri. Fiecare om ne propune cel puţin două variante de oportunităţi. Însă nici unul din ei nu spune ce e mai bine să alegem şi ce ne va aduce folos 100%. Iar noi ne piered în mulţimea aceasta de alegeri. Şi atunci avem nevoie de aproape.

Suntem înconjuraţi de prieteni ce ne laudă mereu şi care ne iubesc atât de „mult” încât atunci când îi întrebăm: „Ce să aleg mai bine, asta sau asta..? Îţi place coafura mea? Cum crezi am procedat corect atunci..?”
Drept răspuns primim astfel de fraze: „Orice vei alege, eu voi aproba! Totul este bine! Eşti corect în toate!”
Cineva spunea următoatele „Prietenul adevărat e cel ce te judecă când greşeşti şi nu cel ce te laudă mereu!” Acum să ne gândim la propria persoană, câţi dintre prieteni noştri ne laudă şi câţi ne judecă? De câte ori atunci când am greşit, prietenii ne-au mustrat?
De foarte puţine ori!
Însă să nu uităn că în poziţia de prieteni suntem şi noi. Cu siguranţă este mult mai uşor să zici că totul e bine, decât să explici mult timp că nu este!

Oamenii pe care-i iubim au nevoie de părerea noastră reală, nu de ceea ce le-ar place să audă.
Noi atât de mult ne e frică să rămânem singuri, încât ne temem să rănim oamenii spunând adevărul. Ne este frică la întrebare să răspundem „Nu”. De ce? Oare în Biblie e scris „Să zici mereu DA!” ?
În Sfânta Scriptură este un verset ce-l iubesc mult „Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.- 2 Corinteni 1:18”
Vedeţi „Şi”  nu trebuie să existe-n cea ce pronunţăm: ori spunem „DA” ori spunem „NU”. Răspunsul la ciorapii roz şi verzi este nu altul decât indiferenţa aproapelui. Dacă prietena cutare ar fi zis: „Dragă prietene, nu e bine deloc faptul cum te îmbraci. Ar fi bine să abordezi un stil mai bun, ca oamenii să nu se uite chiorâs la tine.”
Sunt sigură dacă vom încerca să explicăm prin dragoste,
atunci prietena sau prietenul pe care-l  avem
ne va asculta cu certitudine.
Noi trebuie să fim o busolă pentru aproapele nostru. O busolă mereu arată direcţia corectă. La fel şi noi trebuie să ne îndreptăm aproapele spre adevăr şi corectitudine. Să reţinem că indiferanţa noastră de azi se răsfrânge asupra copiilor noştri de mâine!

Dumnezeu şi-a arătat dragostea Lui faţă de noi dându-ne Biblia,
ca să putem găsi calea corectă.
Arată-ţi şi tu dragostea faţă de apropele tău -
Spune-i adevărul!

Martina Artene