Violenţa în Secolul XXI

Violenţa Dex =>   „A comite un act de violenţă, a constrânge, a sili, a forţa pe cineva”.

În subiectul de mai jos vom discuta despre violenţa asupra copiilor. Nu pot înţelege un fapt: cum se face a fi discutat subiectul violenţei faţă de copii de persoane care nu au fost martori la acest fenomen. Pentru mine personal statisticile nu înseamnă nimic şi ştirile de la TV nu transmit ceea ce văd ochii şi ceea ce ar putea simţi inima. Inima care se uită direct în sufletul unui copil agresat de părinţi sau de colegi.
Nu o dată am avut onoarea de a lucra cu copiii din internate sau familii social-vulnerabile.
Discutând cu aceşti copii care duc lipsă de dragoste, de atenţie nemaivorbind de lucruri materiale. La prima vedere par a fi copii normali. Care au o dragoste nespus de mare în ochii şi în sufletul lor pentru oricine se oferă spre a se juca împreună cu ei.
Adesea când vedem sau auzim despre violenţa exercitată asupra copiilor ne întrebăm, cine este vinovatul?
Eu o să-mi asum responsabilitatea şi voi acuza întreaga societate.
De ce-n jurământul din faţa Domnului şi a stării civile la acele două fraze să nu mai fie adăugate următoarele cuvinte: “Şi să iubiţi toţi copilaşii pe care îi va da Dumnezeu familiei voastre, până la moarte să îngrijiţi de ei.” Oare această latură este mai puţin importantă?
Numărul tinerilor care se gândesc la ideea de mai sus stând în faţa altarului, este mic. În scurt timp după căsătorie, unii din ei devin alcoolici, alţii suflete reci. Aruncându-şi copiii dintr-un colţ în altul, iar soţia dintr-un capăt al satului în celalălat.
Egal cu violenţa aş pune şi actul de înşelare al partenerului. Oare psihologic copilul nu este violat de gândul că tata şi-ar fi găsit pe cineva mai bun decât mama acestui copil, sau invers.
Unii părinţi nu-şi dau seama de importanţa copiilor. De multă vreme ei au lăsat uitării că copiii sunt un rod al dragostei. O dată ce rodul nu este apreciat el moare iar, de pe urma dragostei rămâne doar scrum.
Casele de copii şi şcolile internat din Moldova sunt pline. Nu vreu să discutăm despre violenţa din întreaga lume, ne referim doar la ţara noastră.
În licee la orele de “Educaţie pentru Familie”, elevilor li se povestesc diferite tâmpenii ale unor profesori. Şi nu cum ar fi trebuit să fie o familie şi cum e să fii responsabil pentru ea.
Problema copiilor aboandonaţi şi abuzaţi vine din inima tinerilor părăsiţi şi lipsiţi de o educaţie sănătoasă.
Panourile publicitare “STOP Violenţa” prezintă un copil în colţ cu un ursuleţ, mă întreb adesea “De unde au luat ei că acei copii au parte de jucării?”. Adesea panourile publicitare sunt făcute de oamenii depărtaţi de realitate. De fapt de cele mai dese ori în asemea situaţii copiii închid ochii şi urechile, pentru a nu vedea, auzi glasul durerii.
În ce investeşte ministerul învăţământului şi al sănătăţii? Câte campanii cu prevenire a HIV avem. Câte feluri de contracepţie au apărut şi câtă reclamă li se face. Mai devreme zărisem pe stradă publicitatea unui contraceptiv cu sloganul “Pentru emoţii pure.”. Nu comentez această porcărie. Dacă sexul pentru o seară se socoate a fi emoţie pură, atunci e clar în ce societate trăim.
Când copiii pleacă la discotecă, copii pentru că au câte 16 ani. Unii părinţi le spun “Vezi să nu-mi aduci vreun copilaş.”. De ce suntem învăţaţi de ministerul sănătăţii, cum să scăpăm de copii şi nu cum să fim părinţi responsabili. Unde este educarea unui mod de viaţă sănătos?

Violenţa asupra copiilor în opinia mea este una dintre cele mai mari probleme ale secolului XXI.
E nevoie de o schimbare urgentă a acestei stări de agresiune a viitoarei societăţi pe care urmează să o clădească copiii prezentului nostru.
Soluţia, este să începem schimbarea din familiile noastre. Făcând o mică pauză înainte de a ridica tonul vocii asupra fraţilor sau surorilor, sau viitorilor copii. Apoi de ce nu am trage cu ochii şi la problemele vecinilor, poate un sfat bun astăzi, va salva copilul de la agresiunea de mâine.
Şi ar fi bines ă ne facem timp în a vizita copiii străzii. Pe cei din internate sau case de copii.
-Nu fi indiferent azi, căci mâine e o nouă zi în care tu, vei avea nevoie de ajutorul celui apropiat.

Martina Artene 

Call Center sau Adidaşi

Cine îţi sunt prietenii? Cine îţi este familia? Cine îţi este aproapele?

Sunt întrebări la care ai răspuns uşor.
Acum pune verbul de mai sus „a fi” la trecut „a fost”.
Vei găsi mult mai multe persoane decât ai enumerat la prezent. De ce oare este aşa?

La aceasta m-a dus gândul îl ultimult timp. Şi-am decis să scriu.
Viaţa noastră socială îcepe de la grădiniţă. Acolo ne facem primii prieteni. Apoi urmează şcoala, universitatea, serviciul şi toate grupurile sociale din care facem parte.
Câţi dintre prietenii din copilărie mai sunt şi astăzi alături de noi.
Propun, împreună să ne amintim de cele mai tari prietenii pe care le-am avut. Persoane cu care discutam tot ce ne frământa; petreceam clipe de fericire şi căderi dureroase.

Noi nici măcar nu observăm cum apar şi dispar oamenii din vieţile noastre. Uneori îmi imaginez că am avut o prietenie aşa cum aş fi avut o relaţie strânsă cu adidaşii mei. La care am ţinut atât de mult, dar deja le-a trecut vremea şi sunt undeva, undeva unde nici nu ştiu unde.

De ce ne procurăm, ne asumăm prietenii dacă nu suntem responsabili pentru ele. Cine ne-a dat dreptul să punem pecetea pe viaţa cuiva, dacă nu dorim să semnăm acest contract care de fapt are un termen de valabilitate nelimitat.
Oare prietenii sunt un accesoriu la modă?
Mai rău mai sunt unii din ăştea care cred prietenii un fel de „Call Center”. Îi sună, îi invită la o cafea doar atunci când li se defectează ceva-n sistemult vieţii personale. Deci dacă e aşa, nu uita să achiţi bonul pentru serviciile oferite de asemenea prieteni care au răbdare cu tine.

Pentru mine prietenia este o afacere. Această afacere implică: responsabilitate, investiţii, atenţie, riscuri, crize. Însă rămâne a fi afacerea mea! La care eu voi lucra şi voi avea grijă de toate operaţiunile. Deciziile pe care le iau cu privire la această afacere pot să o ducă la faliment sau la o prosperare.
Eu aleg ca prieteniile mele să fie prospere şi să aibă un ecou pozitiv în vieţile prietenilor mei.

Solomon spunea că Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate!
Cum sunt prieteniile tale. Sunt la fel ca adidaşii de firmă, sau sunt afaceri prospere?

Martina Artene

Da, m-am Îndrăgostit

Din gândurile expuse mai jos unii mă vor crede nebună, iar cei mai puţinii se vor regăsi în ceea ce voi spune.

Trezindu-te dimineaţa odată cu răsăritul soarelui şi cu un zâmbet fresh pe faţă; ai simţit vreodată un dor nebun?
Şi-un dor nebun în plinul lui sens. Dorul faţă de Cineva pe care iubeşti atât de mult, însă nu L-ai văzut niciodată. Ai avut ocazia să-L cunoşti, să discuţi cu El; seara înnainte de somn, dimineaţa să-I mulţumeşti pentru că-ţi este mereu aproape. Atunci când îţi este cel mai greu, mergi la El să ceri un sfat. Şi cu toate acestea reamintesc că nu L-ai văzut niciodată. Nu ştii la sigur cum arată. Şi să subliniez; nu ai numărul Lui de telefon, nu-L ai în prieteni pe facebook. Dar ai ocazia să-I citeşti scrisorile. Cele mai romantice cuvinte, cele mai înţelepte sfaturi, cele mai corecte mustrări.

Uite că eu sunt îndrăgostită de acest Cineva. Şi-L iubesc atât de mult. Acest Cineva mereu îmi este aproape când prietenii sunt prea ocupaţi de rutina zilnică, iar mama este la serviciu. El găseşte oricând timp să-mi vorbească, să mă asculte. Chiar şi să mă îmbrăţişeze.
Sunt atât de fericită alături de El. Ador momentele în care ne plimbăm împreună de la universitate până acasă, urmărind frumuseţea naturii şi chipurile oamenilor.
Zâmbesc mereu alături de El. Ador să-L urmăresc, să-I văd lucrările. Sunt uimită de înţelepciunea şi dragostea Lui.
Important este că alături de El, eu sunt ceea ce sunt. Alături de El pot să-mi permit să plâng când mi-e greu, să sar în sus de bucurie când am atins o realizare importantă.

Nu pot să exprim prin toate cuvintele mele această dragoste.
Şi eşti sigur 100/100 că El nu te va trăda niciodată; şi nu te va părăsi!
Dacă nu ai experimentant un asemea sentiment, nu cred să mă înţelegi.
Dar să ştii, îţi doresc din toată inima să accepţi acea Dragoste care te caută deja de mult timp!
Dumnezeu te iubeşte şi pe tine!

Martina Artene

De ce şi Pentru ce

Majoritatea lucrurilor pe care le efectuăm zi de zi nici măcar nu ne întrebăm de ce le facem.
Ne trezim, fără să punem întrebarea întrebarea „De ce m-am trezit?”.
Mergem la muncă, la studii fără să ne-ntrebăm. Avem prieteni pe care uneori nici nu-i alegem şi nu ne întrebăm de ce-i avem? Ne-am născut într-o anumită familie, ţară „De ce?”.
Când mergem să procurăm ceva. Alegem dintr-o gamă variată. „De ce alegem?”.
Spre exemplu: Mergem să cumpărăm o maşină; de ce ne uităm la motor, la anul fabricării, la producător, la model? Oare nu tot are patru roţi, oare riscul că vei fi pătimaşul unui accident e mai mic dacă îţi alegi marca maşinii. Sau totuşi depinde de circumstanţe. De altceva, numai nu de alegirile tale.

Facem lucruri pe care nici nu le înţelegem; de ce şi pentru ce le 

facem.
Risipim timpul de parcă-am fi posesori al întregului univers.
Deja este cunoscut că nimic din ceea ce se întâmplă nu este fără un scop final.
Suntem unde suntem, pentru un scop suprem. Suprem, înseamnă creat de Dumnezeu.
Creaţia lui Dumnezeu implică mult mai mult decât alegrarea şi văicăritul nostru sub soare.
Oare în cele 24 de ore nu găsim de cuivinţă să ridicăm capul sus sau să ne uităm în jur şi să mulţumim pentru ceea ce avem?
Nu trăi pentru tine, trăieşte pentru aproapele tău.
Gândeşte-te la familia ta, la colegii tăi, la prietenii tăi. De câte ori pe săptămână, nu mai spun pe zi, tu îi încurajezi, îi suni, le scrii?
Pe lângă lista de lucruri care trebuie să fe faci azi, notează-ţi „Să-i mulţumesc Lui Dumnezeu pentru că ştiu De Ce trăiesc!”

Martina Artene

Tastatura Pianului

Frumuseţea unui Stat o pot reprezenta doar două lucruri „Poziţia Fizico-Geografică” şi „Cultura” acestui stat.

Vorbind despre Ţărişoara noastră Moldova. Pot să afirm: aici cultura trăieşte „O zi” în inima celui care ştie ce este cu adevărat cultura, însă în buzunar are „Nimic”. Sau mai bine zis, nu are
acele 10 mii de lei  pentu ca să achite anual contractul şi să fie înscris în rândul studenţilor de la Conservatorul de Stat.

Dacă Dumnezeu ţi-a pus pe inimă muzica, iar pernuţele degetelor de mic copil au început să fugă pe masă în timpul micului dejun, mimând mişcările de la pian. Atunci mama şi tata o să-nţeleagă că copilul lor este pianist de la Dumnezeu. Vei merge la o şcoală de muzică timp de 7 ani, care la fel nu este gratuită. Apoi vei creşte mare vei da BAC-ul. O să fii absolvent. După care părinţii te vor întreba ce doreşti să devii, iar tu vei spune „Vreau să continui ceea ce am făcut, îmi doresc să fiu muzician profesionist. Să scriu muzică. Să spun oamenilor ceea ce prin simple cuvinte nu pot să exprim.”
Şi iată punctul culminat al veţii tale. Aceast răspuns îţi va hotări soarta. Aici te pui faţă-n faţă cu realitatea R. Moldova. Salariul mamei şi tatei împreună fac 7 mii lei. Însă contractul de la Conservator e 10 mii. Plus cheltuelile pentru mapă, tocuri, caiete de note etc. Şi să nu uităm că avem nevoie de un pian nou, personal, la care am putea să practicăm tema pentru acasă. Cât de dureros îţi pare fapul că la admitere nimeni nu s-a interesat ce medie ai. Pe ce note ai dat BAC-ul, nu-i interesează că ai avut speranţă să ajungi la buget. Nu ai dormit nopţi la rând, învăţând teme care nici nu te interesau. Nimănui nu-i pasă că BAC-ul a fost dat pe trei de 10 şi un 9.
Şi totuşi ce facem în continuare? O să mergem să facem o facultate care nu are absolut nimic cu pernuţele degetelor tale. O să devii un contabil şi toată ziua o să tapezi pe clapele tastaturii, care cu ceva timp înnaite ar putea fi tastatura pianului. Şi te gândeşti unde ţi-e copilăria, nu mai bine te duceai să baţi mingea 7 ani.

În schim vecinul nostru „Greierul”, e fiu de interpretă naţională. Nu are idee de ce-nseamnă cultură. Ştie doar că mama poate să-l facă vedetă. Un prieten de-al său îi scrie muzica, el pune versurile. Apoi e mare vedetă la Ziua Vinului şi prin cluburi.

Oamenii de vază care au făcut muzică de valoare, nu au rămas nici unul în Moldova. Cu toţi au plecat. Începând cu Maria Cebotari şi finisând cu Eugen Doga.
Uite aşa Ministerul Culturii apreciază talentele de pe meleagurile Patriei sale.

Interesant, apare întrebarea: Care e patria Ministerului de Cultură?

 (Reflecţii personale despre viaţa culturală din Republica Moldova.)

Martina Artene