Declarăm BAICOT Dublicităţii

În ultima vreme am început să mă gândesc mai profund la „Fenomenul Dublicităţii”. Poate te întrebi „Ce mai este şi asta?”. Nu te întreba, la sigur te-ai întâlnit cu acest fenomen sau poate chiar şi-l trăieşti.
Există o tendinţă aiurea, să fii pe placul tuturor oamenilor. Sau mai bine zis să fii şi tu un stereotip care va place tuturor. De ce spun aiurerile astea? Nu ştiu: Poate că şi eu retrăiesc acest proces „Dublicitar”.
Deci, să ne gândim împreună: Fiecare dintre noi face partea dintr-un grup social sau chiar din mai multe.
Există persoane ce-n societate se comportă într-un fel, iar acasă toatal alt fel.
Explic: Asta se întâmplă fiindcă începi să te gândeşti: „Ei…lor le place eu să fiu: vesel, mereu dispus la discuţii, glumeţ etc.”  Sau o altă parte a monedei: Oamenii comunicabili încep să se închidă, să tacă, de teama să nu fie înţeleşi de grupul căruia îi aparţin.
Pe mine mă îngrijorează faptul că oamenii se „Rup” în două „Omul din lăuntru” şi „Omul Social”.
La un moment dat, totuşi tu nu mai rezişti să joci două roluri. Să ascunzi de oameni ceea ce te frământă pe din-năuntru, făcând pe fericitul. Mai devreme sau mai târziu, se întâmplă un scurt circuit în întregul sistem existenţial al tău. După care te întrebi „Măi, dar totuşi cum sunt eu în realitate?”
Când ne integrăm înt-un colectiv nou, avem tendinţa să nu venim cu ceea ce suntem noi. Cu problemele, apucăturile noastre, dar  venim în felul în care ştim sigur că am fi plăcuţi şi acceptaţi de acel grup.
Problema mare este că, te irită la o vreme un veşnic teatru şi rol de nuş ce şi nuş cum.
Uneori ne dorim să fim aşa cum suntem noi:
 Să spunem ceea ce gândim, să râdem din toată inima fără ca cineva să ne scoată ochii: „Wei, şi râs ai, Ha, ha..!”. Uneori vrei să te îmbraci cum ţi-e mai comod, să nu te gândeşti că nuş cine va spune: „Ei, asta nu se combină cu şeilaltâ, la noi aşa nu se îmbracă!”
Da, mie mi-i dor! Recunosc, mi-i dor să fiu eu însumi. Să merg pe stradă să fug să râd! Ce are lumea cu mine? Vreau ca toţi să audă ceea ce eu gândesc, nu ceea ce le place lor să audă!
Deci, ce vreau eu să spun: Declarăm baicot „Dublicităţii”!!!
Hai să ne gândim logic:
-Dumnezeu ne-a creat pe noi din veşnicii, având un plan cu  fiecare?
–Da!
-El a ştiut în ce societate vom trăi?
–Da!
Păi atunci de ce TU te bagi în planul Lui şi vrei să pari alt ceva? Crezi că poţi crea ceva mai frumos ca El? Te-a făcut să fii Perfect, exact pentru societatea asta. El a vrut ca nu doar fizicul tău să strălucească-n lumina Globalizării ăsteia aiurite, ci şi Sufletul tău să reflecte dragostea Lui Hristos! Caracterul tău este aşa cum este. Cine te va accepta, te va accepta precum te-a creat Dumnezeu. Cine nu, nouă făţarnici la casă nu ne trebuie.
Şi important e de remarcat faptul că nu suntem acceptaţi doar de cei ce ne invidiază.
Eu personal, iubesc, apreciez mult pe cei originali. Eu sunt sigură că Dumnezeu a ceat pe fiecare într-un mod unic. De aceea mi-aş dori mult ca fiecare să fie ceea ce este, să facă ceea ce-i place. Sigur, trebuie să ascultăm de Dumnezeu. Eu doar pe El îl ascult, nimeni nu mă cunoaşte mai bine ca El. Îmi cunoaşte necesităţile perfect.

Uite, fii ceea ce eşti, aşa cum eşti. Sunt sigură că eşti o persoană deosebită şi minunată.
Căci aşa ai fost la început. Fii tu, nu te transforma într-o copie al secolului XXI.

Martina

Do Major

Note aranjate pe portativ
Clapă după clapă vibrează
Pianistul o piesă nouă crează.

El nu poate reda prin cuvinte
Ceea ce se ascunde în inima lui
Se întreabă „Să-i spun oare cui?”

Şi ce rost are să vorbească
Pianistul nu e scriitor
Prin muzică-şi exprimă al său dor.

Privesc cum fiece acord culege
Doamne, cât suflet depune
Pentru ca Dragostea lui să răsune.

O cât de mult aş fi vrut
Să fiu şi eu pianistă
Aşezând sentimentele-mi pe portativ
Să audă şi el ce eu simt.

Muzica este un limbaj ce se foloseşte pentru a simţi
şi nu pentru a vorbi!

Versuri de Martina

Mă ridic

Te laud Doamne pentru dragostea Ta

Te laud pentru greutăţile din viaţa mea

Mă plec în faţa înţelepciunii Tale

Şi Doamne, deschide-mi ochii:

Pentru a vedea

Ce rost au unele întîmplări în viaţa mea.

Tată-n rugăciune eu Strig către Tine

De copilul tău fie-ţi milă

Promisesem să te urmez

Şi-n grădina Ta Doamne să lucrez.

După cîte s-au întîmplat

Eu cred Tată, că am cedat

Tu ridică-mi privirea mie

Şi fă din nou lumina, dragostea Ta

În ochii mei să Fie.

Te laud Doamne, pentru ceea ce sunt

Şi pentru că la încercările mele...

Tu nu pui punct.

Versuri de Martina Artene

Caut la infinit

Viaţa nu e atît de uşoară precum pare

Altă dată succesul apare,

Deseori Dispare.

-Şi totuşi care e scopul vieţii mele?

Să lupt cu mine şi cu cele rele?

Să caut răspunsul negăsit

Şi totuşi atît de dorit!

Mi-e frică că m-aş pierde-n început...

Pe cînd altă dată mă temeam de trecut.

Sunt un om rătăcit.

Ce credecă ar fi fost iubit.

Şi totuşi cum să găsesc acel răspuns..?

Ce-n mine este ascuns..!

Versuri de Martina

Ascultă Toamna, ea are un SMS pentru tine

Din momentul în care a venit toamna aveam o frică. Acea frică că nu voi reuşi să o ascult. Să ascult ce spun funzele-n cădearea lor.  Ador Toamana. Defapt este sora mea şi darul pe cale-l am de la Dumnezeu.

Admir oamenii care ştiu să asculte şi să vadă ceea ce nu se obsevă din fuga lumească.
Dacă ne-am fi gândit măcar 5 minute pe zi la faptul de ce Dumnezeu ne-a dat dreptul să ne naştem pe acest meleag să admirăm Codrii în galbenul lor bogat. Este un dar la care mulţi nu s-au gîndit. E trist.
Şi totuşi Duminică dimineaţa m-am trezit la 7-00. Am deschis ochii şi primul lucru care l-am văzut nu a fost răsăritul soarelui, ci Abia începutul răsăritului. Am privit acea stea gigantă care era atât de perfectă şi primul gând care mi-a venit :
Dumnul a făcut atât de minunat universul. Ne-a dat un soare pentru toţi. Acest soare nu a atins în acea diminieaţă doar ochii mei,  ci ochii tuturor oamenilor din diferite colţuri al acestui Glob Pământesc.

Oare acest proces al răsăritului nu ne uneşte? Da, sigur că ne uneşte şi este atât de minunat lucrul acesta. Numai Dumnezeu a putut să gîndească aşa perfect Creaţia Soarelui.
Am stat aşa şi admiram creaţia până aproape cădeam din pat, căci nu puteam să-mi eau ochii de la acel soare. Însă l-am lăsat să plece şi pe la ferestra vecinilor ca să-i trezească şi pe ei.
Îndată ce am ieşit din casă în drum spre Biserică, am urcat în troleibuz şi iar soarele-mi lumina faţa. Acela-şi gând mă urmărea: Cât de minunat totuşi este Dumnezeu şi cât de mare este Dragostea Lui.
Coborând la staţie am mers pe un drum pavat cu frunze aurii. Mă temeam să calc şi arătând la fel ca un copil, dar ce-ţi pasă ce cred cei care merg din urma ta, în timp ce ai aşa o fericire şi o bucurie în interiorul tău. Am început la fiecare pas să ridic în sus frunzele cu piciorul. În procesul acesta am observat cât de frumoasă este fiecare frunzuliţă şi nici una nu se aseamănă cu alta.
Imediat mi-a avenit gândul: Exact ca şi copiii lui Dumnezeu. Atât de minunaţi şi totuşi atât de diferiţi. Fiecare are culoarea ochilor aparte, fiecare are un zâmbet specific. Dumnezeu a înzestrat pe fiecare cu un dar aparte.

Dar, la fel cum frunzele ne bucură nouă oamenilor privirea, ne dau fericire interioară, Ce fac copiii Domnului la rândul lor. Strălucesc ei ca şi frunzele Toamnei, ard ele aşa tare la lumina soarelui? În cazul nostru al oamenilor această lumină este Dumnezeu. Oare ce facem, ardem pentru aproapele nostru. Sau nici nu-l observăm, la fel cum călcăm frumneze fără să ne pese în graba spre serviciu sau colegiu?

Oare azi soarele nu te-a trezit să-ţi spună „Te luminez, ca atunci când vei ieşi după uşă să luminezi şi tu pe cei ce-ţi vor ieşi azi în cale.”

Ce ai răspuns azi dimineaţă Soarelui tău, Celui care

a dus crucea pe Golgota în locul tău?

Îndrăgosteală Sau ...

Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." (Geneza 2:18)

Ceva timp în urmă l-am descoperit pe Dumnezeu. Mi-a fost alături mereu, doar că nu am vrut să-L observ, sau poate eram oarbă…
Mereu am fost în căutarea acelei iubiri pe care a pus-o Dumnezeu în mine din clipa-n care m-am născut. Simţeam că aveam nevoie de ceva şi nu puteam explica cum să fie acel ceva.
O dată la o publicaţie de poezii, am primit aşa un comentariu  „Martina, tu ai nevoie să fii iubită!” Mi-a spus aceste cuvinte o mătuşă.

Ce este iubirea? Mulţi interpretează diferit, cel puţin eu am înţeles aşa: mai aproape de suflet îmi e explicaţia de mai jos.
Atunci când observi pe cineva şi-ţi rămâne privirea ţintă asupra acelei persoane. Sau inver nu o observi mult timp şintr-o zi "Hop". După care încerci să vezi cine este? Ce face? Începi să te informezi, să cunoşti această persoană. Apoi afli preocupările acestei persoane. Începi să cunoşti ce lucruri şi interese aveţi în comun.
Începi să vezi cum aceast om se comportă şi cum comunică cu persoanele care-l înconjoară.

Trebuie să vezi cum vă potriviţi caracterele.

Important este după un anumit timp să-ţi dai seama este aceasta dragoste sau o simplă „Îndrăgosteală”. Ştii cum să o faci, să-ţi dai seama ce este?!
Trebuie întâi de toate să te rogi. Să vezi dacă Dumnezeu vrea anume această persoană pentru tine şi dacă tu o meriţi.
Exact, dacă tu o meriţi! Adesea, noi ne gândim „Dar oare el mă merită, dar eu sunt aşa şi aşa.” NU, nu este corect! Atunci când Hristos a murit pe cruce El nu s-a gândit „Oare, ei merită dragostea mea?”
Dacă se întreba astfel Isus, nici tu şi nici eu nu am fi ajuns să ne bucurăm de clipa asta.
Atunci când tu iubeşti te angajezi la un serviciu nou. Începi să lucrezi la
„Fabrica iubirii necondiţionate”. Fiecare angajat are nişte responasabilităţi:
1Să-şi facă munca bine!

Şi dacă te-ai angajat să iubeşti şi ştii că este de la Dumnezeu, atunci fii bun şi respectă regulile contractului semnat. Regulile le găseşti aici: 

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.(1Corinteni13)"

A iubi înseamă să uiţi de tine şi începi să ai grijă de partenerul tău. De acea persoană pe care Dumnezeu a îngăduit-o pentru tine. Stai un pic, nu te revolta: Dragostea pe care o ai, ea va fi reciprocă. Partenerul tău este responsabil la rândul lui de persoana ta. Şi el o să te iubească şi o să se îngrijească de personalitatea ta.

Îmi place enorm de mult să văd tineri căsătoriţi ce se stimează sau bătrânei ce au în jur
la 60-70 ani şi merg ţinându-se de mîină şi stau în troleibuz pe scaune alăturate. Cât de mult a iubit Dumnezeu aceşti aomeni. Sunt sigură că mari încercări au întâlnit ei în viaţă. Însă secretul lor a fost că s-au gândit unul la celălat în acele momente.

Care sunt paşii corecţi pe care trebuie să-i faci în momentul când înţelegi că te-ai îndrăgostit.
1 Nu te aprinde precum artificiile de Anul Nou- ele, se trec repede.
2 Vino în faţa lui Dumnezeu şi spune-i ce cerezi- întrebă-L cum trebuie să procedezi.
3 Începe să te rogi pentru acea personă- roagă-L pe Dumnezeu să se îngrejescă de el.
4 Citeşte Biblia- Dumnezeu o să-ţi voarbească.
5 Ascultă predici privind Căsătoria- acolo o să găseşti multe lucruri folositoare.
6 Slujeşte-L mai mult pe Dumnezeu- lucrează mai mult la relaţia ta cu El.
Sfaturi pot să fie o groază, dar Dumnezeu decide…Fii pe o undă cu Hristos şi vei şti care este răsunsul.

Mai întâi de toate întreabă-te: „Sunt eu în stare să iubesc…să iubesc Necondiţionat?”.

Bogaţii şi Fiţoşii

 Rândurile ce o să le scriu mai jos mi-au venit acum câteva zile.
În ultima vreme nu am prea scris şi-mi pare rău.
Dar acuma o să spun ceea ce-mi stă pe inima.

Vreau să te întreb: Cât de des te gândeşti tu la aproapele tău, cât de des îi dai o mîină de ajutor?
Părinţii au nevoie de ajutorul nostru, fraţii, surorile ne vreau sfatul, chiar şi vecinii. Iar noi nu trebuie să-i refuzăm. În plus unii din noi fac şi acte de caritate. Suntem implicaţi în diferite proiecte: internate, orfelinate etc. Într-un cuvânt îi ajutăm pe cei ce au nevoie. Şi asta e foarte bine…Dar.
Eu mă gândesc totuşi la noţiunea asta de ”Aproape”. Oare colegii tăi de la universitate, colegii de la serviciu: nu sunt şi ei un aproapeal tău?
Hristos a spus să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. De aceea orice aproape trebuie iubit.
Bine, eu înţeleg pe colega sau colegul ce sunt săraci, sau cei ce posedă mai puţin decât mine, pe cei care sunt trişti…Da, pe ei eu trebuie să-i iubesc şi să-i ajut…Dar ce merit are tipa sau tipul ăsta care ma irită. Bogat şi îngâmfat…Hmm, pe ei să-i iubesc, să-i ajut…Vezi să nu-i fi trebuit ajutorul meu …aha.

Deci, ceea ce vreau eu să spun: Anume cei bogaţi, cei mândri au nevoie urgentă de dragostea noastră şi de ajutorul nostru. Pare ciudat, dar e real.
Eu ştiu că mult mai uşor este să ajuţi un sărac, mai bine-i zic nevoiaş. Tu crezi că ei sunt într-o situaţie mult mai grea decât colegul sau o colega care-i bine-merci şi în plus fiţoasă.
Ştii, eu aş spune că ne înşelăm profund.
Am avut cazia să comunic cu o astfel de fiţoasă şi să înţeleg că această persoană este cu mult mai neajutorată, mai slabă decât mine şi decât cel căruiea-i ajunge puţinul pe care-l posedă.

Mereu am avut în mintea mea o întrebare ce-mi apărea momentan ce cunoşteam o persoană “De ce este aşa?”. Punându-mi această întrebare începeam să iubesc persoana fără să o judec. Nu există oameni fără suflet sau oameni proşti.
Există oameni ce nu vor să-i înţeleagă. Orice om are un motiv de a fi aşa cum este. Şi atunci când spunem că el sau ea nu iubeşte pe nimeni, nu e corect. Poate nimeni nu a iubit această persoană ca s-o înveţe şi pe ea la rândul ei să iubească?!

Haideţi înainte de a judeca să ne întrebăm “De ce este astfel? Ce a făcut-o să fie aşa cum este?”
Şi nu uita că colegul fiţos are nevoie de ajutorul tău.
Încearcă să schimbi societatea în care
trăieşti, dar nu să o critici.

Critica e o spălare de rufe infinită

şi zadarnică!