Ceasul meu

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. 

(Eclesiastul)

 

 Sunt pasionată de ceasuri.
Îmi amintesc şi acum primul meu ceas. L-am primit cadou de Anul Nou de la mama.
Cred că acest ceas mi-a fost mai scump decât cerceii de aur pe care i-am primit în anul următor.
De ce acest ceas mi-a fost scump?
El m-a învăţat:
să aud mişcarea acelor ceasornicului,
să aud bătăile inimii mele,
să aud trecerea ireversibilă a timpului.

  Oamenii folosesc ceasul doar ca pe un accesoriu. Unii nici nu-l setează. Îl îmbracă pe mână fără să se uite dacă bateria acestuia mai funcţionează.
  Ceasul este cel mai bun prieten al omului.
El mereu îţi spune:
Mai e timp – să-ţi suni părinţii. Să vezi ce mai fac?
Mai e timp – să expediezi un mesaj suriorii sau fratelui tău.
                   Pentru ai spune cât de mult îl sau o iubeşti, că eşti mândru de ea sau de el.
Mai e timp – să te împlaci cu cei cu care eşti certat.
Mai e timp – să-ţi vizitezi rudele cu care nu ai mai vorbit de ani buni.
Mai e timp – să-i faci fericiţi pe cei care-i iubeşti.
Mai e timp – să te rogi pentru aproapele tău.
Mai e timp – să-I mulţumeşti Lui Dumnezeu că ţi-a dat timp.
Mai e timp – ... 

Mai e timp – să-ţi cumperi un Ceas.

Martina Artene

Generaţia Republicii Moldova Aici şi Acum

Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.

(1Timotei cap.4 versetul 12-14)

Nimeni nu poate să cunoască mai bine scopul suprem pentru care noi am fost creaţi,nimeni, decât bunul nostru Dumnezeu.

Mai sus am ales rândurile pe care le spune SfântaScriptură pentru tineri. În epistola către Timotei Apostolul Pavel dă câteva sfaturi cu privire la o purtare corectă atinerilor.Porunca supremă este ca tinerii să fie exemplari: în purtare,în credinţă,în curăţenia lor.

Însă putem noi spune asta despre tinerii din zilele noastre, putem zice că ei sunt un exemplu?

În legătură cu acest subiect, eu am găsit o denumire pentru generaţia noastră “Generaţia NU”.

Anume aşa, pentru că astăzi tinerii răspund astfel la majoritatea întrebărilor. Spre exempu:

-Ajută-ţi aproapele “Nu, nu am timp.”

-Citeşte o carte “Nu, mă plictisesc.”

-Fă ceva pentru ţara ta “Nu, s-o facă alţii.”

Lista poate continua, însă nu cred să-şi aibă rostul, presupun că ideea mea a fost înţeleasă.

Atunci când apare un război. Oamenii se întreabă nu care e cauza, însă “PENTRU CE?”. Cu ce scop a fost pornit acest război? Un mare război se dă pentru sufletele tinerilor secolului XXI.

Eu o să mă întreb “Pentru ce generaţia mea se sinucide?”.

Am şi un răspuns argumentativ la acest fenomen dramatic. Pentru că sinuciderea este un păcat, iar cel ce ne îndreaptă spre asta este Satana. Care în zilele noastre este “Muncitorul numărul unu.”. El este motivul şi cauza numărul unu, în degradarea generaţiei noastre. Până tinerii noştri se lenevesc în a schimba ceva în ţara asta, Satana îşi face planul zilnic, în distrugerea familiilor şi a sufletelor îndurerate.

Pentru că nouă, tinerilor, ne este greu să mergem la biserică, spre a asculta din cuvântul sfânt. Care de fapt ne învaţă să fim ceea pentru ce am fost creaţi. Sau poate am pierdut demult ideea necesităţii bisericii în viaţa noastră.

Unii condamnă pentru asta comunismul. Eu nu am să o fac, dar am să zic că după furtună revine soarele. Iar buneii, părinţii noştri au uitat de soarele credinţei, după furtuna comunismului.Ei nu au mai readus soarele în inima copiilor şi nepoţilor lor.Nu ne-au mai amintit de Creatorul Universului. Când s-a destrămat comunismul, unii din cei ce mergeau la biserică şi ei au uitat de frica lui Dumnezeu, începând să care unii un gard, unii o poartă de la colhoz, unii chiar şi două porţi.

Mulţumim că Dumnezeu nu ne-a lasat, iar noi am auzit de Dumnezeu prin alte căi, căi diferite.

Cum spune Cuvântul “Nebănuite sunt căile Domnului.”.

Astăzi avem destule biserici în Moldova. Însă avem puţini tineri care calcă pragul Casei de Rugăciune.

Adesea am întrebat tinerii, de ce au ei nevoie, de ce duc lipsă. Majoritatea au răspuns că au nevoie de o pesoană care să-i iubească, au nevoie de dragoste.

Ascultând acest răspuns a mai urmat o întrebare din partea mea. Dacă ei sunt gata să iubească pe cineva cu toată inima şi fiinţa lor, să se jertfească. Ei au zis că nu văd sensul în a se jertfi.

De aici şi problema naşterilor premature, a copiilor abandonaţi.

Acuma eu ca şi Creştin înţeleg că nu poţi iubi, dacă nu ai cunoscut pe deplin dragostea, adică pe Dumnezeu Hristosul.Dacă nu ai auzit de jertfa de la Golgota, la sigur în urma primei crize din familie vei divorţa.

În opinia mea, de aici iau naştere acele divorţuri nenumărate.

Am citit undeva că lipsa lui Dumnezeu este răspunsul la toate problemele.

Marele popoare din istorie la conducerea lor au avut oameni dedicaţi lui Dumnezeu în toate.Poate de aceea Republica Moldova nu se mişcă din loc, pentru că conducătorii ei “Şi-au părăsit Conducătorul Suprem”? Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură “Căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.”.

Trebuie să venim la Dumnezeu să cerem iertare şi îndurare, poate atunci vom înflori din nou.

Cineva spunea că Moldova se ţine pe picioare datorită oamenilor care mijlocesc pentru ea în faţa Domnului.Să mulţumim şi noi pentru aceşti oameni.

Mă gândesc la ţara noastră la Moldova. De ce ea nu este respectată de generaţia noastră care barem nici nu ştie ce naţionalitate are. Cu toate că în Constituţie ne este scris negrul pe alb naţionalitatea.

Republica Moldova are 21 de ani. Şi copiii ei nu au învăţat încă să o iubească şi să o respecte. Cu toate că Biblia vorbeşte, că trebuie să ne respectăm ţara şi pe acei care o conduc.

Părinţii şi Patria sunt două bucăţi, componente ale inimiinoastre şi este normal că ne doare. Pentru că le rupem şi le călcăm în picioare pe ambele.

Respectul este ceea ne ne lipseşte multora. Care este cauza că cei şapte ani de acasă au pierdut un component atât de important precum, educaţia?

Generaţia globalizării are nevoie de exemple, de super-eroi “Batman, Spiderman, Fantomas, Capitan America etc.”.

De ce avem nevoie de eroi? De ce noi, tinerii,vrem să semănăm cu cele mai mari staruri ale Holywoodului?

Să ne uităm pentru o clipă,nu departe  în trecut: Ce-şi doreau părinţii noştri când erau copii “Să devin ca tata.” sau “Să fiu ca mama.”.

Acum să-i întrebi pe copii ce doresc să devină, ştiţi voi răspunsul, Super Staruri. Care strălucesc doar la lumina banilor, însă la lumina înţelepciunii nu se aprind, ci ard.Ard şi rămân numai scrum.De care nimeni nu-şi mai aminteşte. De aceea Eminescu, Aristotel, Newton, Puşkin nu s-au mai născut în generaţia noastră.

Tot aici am să mai adaug, generaţia colegilor mei îşi educă greşit copiii. De ce cumpărăm jucării, caiete pe care sunt desenaţi eroi imaginari. Părinţii singuri distrug personalitatea copiilor săi, cumpărând şi promovând eroi ai altor naţiuni.

Sunt revoltată, nu pot să înţeleg cum poţi să mergi pe străzile Republicii Moldova, fiind cetăţean, purtând tricouri cu inscripţii UK, USA, RUSSIA. Cum pot tinerele purta cercei, genţi cu steaguri ale altor ţări.Nu că aş fi urât alte naţiuni, însă promovez dragostea mea, nu o împrumut pe cea a vecinilor.

Unde estespiritul patriotismului?

Păi da, cum să nu. Pe gardurile văzute de toţi “Basarabia Pământ Românesc” şi mai jos “…Moldovenesc”. Ambele tabere sunt “deştepte”, până când se termină gardul şi nu mai au unde să scrie.

Atunci când tinerii vor învăţa săiubească ţara lor, care este aproape de o vârstă cu ei, atunci va fi ordine şi pace în ţară.

Eu nu pot percepe, cum poţi să iubeşti o ţară care ţi-a impus valorile ei, şi o altă ţară care te-a trădat spre pacea ei.

Republica Moldovaeste o ţară tânără. Care a reuşit să-şi capete independenţa singură, fără ajutorul cuiva. De ce să nu iubeşti ţara care ţi-a oferit linişte în a hoinări cărările Codrului şi marginile Nistrului în cele patru anotimpuri perfecte, ale Republicii Moldova.

Poate nu avem o ieşire la mare, poate nu avem mine petroliere. Însă avem un popor care a rămas aici şi nu a dat bir cu fugiţii. Îşi creşte copiii în continuare cu tradiţiile şi braţele pământului Moldav.

Mulţumesc lui Ştefan cel Mare pentru Denumirea ţării mele. Poate e o bucată din ţară, însă am păstrat numele şi istoria acelor timpuri.

De ce să nu producem caiete cu imaginea lui Ştefan cel Mare şi să le exportăm în SUA şi alte ţări? De ce să nu ne petrecem vacanţele ca altă dată părinţii noştri, pe marginea Nistrului la pescuit cu chitara. Am prieteni care au văzut Pamucale din Turcia şi nu au văzut Lumânarea recunoştinţei din Republica Moldova. Sau visează spre a vedea Zidul Chinezesc, nevăzând Cetatea Sorocii.

Realitatea zilei de astăzi este tristă. Pentru că tinerii risipesc timpul, însă ar trebuie să-l ofere.Nu oferă timp destul familiei, ţării, cărţilor şi lui Dumnezeu.

Îmi amintesc cum m-am întrăgostit de lectură. De fapt pot să zic că această dragoste mi-a fost transmisă prin moştenire, de la mama mea. Ea mereu îmi zicea “Citeşte. Eu când eram ca tine citeam zi şi noapte. Bunelul mă alunga la culcare, iar eu cu lampa sub plapumă citeam.”. În acele momente mi-o imaginam pe mama cu cartea şi lampa şi doream să devin ca ea. Cu toate că gusturile pentru cărţi nu ne coincid, însă mirosul lor şi pasiunea ne atrage pe ambele.

Oare câţi părinţi au transmis moştenirea cărţii copiilor săi?

Mă întreb de unde am spiritul patriotismului. Mama mea este ucraineancă, tata nu mi-a oferit educaţie, la şcoală nu prea s-a vorbit de naţionalitate. Însă mereu colegii mă porecleau “rusoaică”, pentru accentual meu.Însă eu mereu ziceam că nu sunt, sunt Moldoveancă.

Poate cineva va zice că e roman. Dacă are mai mult de 21 ani, îi permit. Eu însă m-am născut în Republica Moldova, ţară independentă.

Dumnezeu m-a învăţat să-mi iubesc ţara, să o cinstesc. Şi atunci când îmi sărbătoresc ziua mea, de fiecare dată mulţumesc pentru Moldova!

Generaţia mea ar fi trebuit să posedeun caracter de ostaş. Prin câte greutăţi a trecut neamul nostru, din caracterul Republicii Moldova ar fi trebuit să moştenească şi cetăţenii ei.

Eu zic că încă nu este târziu. Mai este timp până va apune soarele.

Viitorul ţării mele depinde de mine şi de cei care gândesc la fel ca mine. Ori de câte ori am ocazia să vorbesc de ţara mea, voi spune doar de bine. Îmi voi aminti doar cele mai frumoase moment din istorie. Şi voi citi copiilor mei legende din neamul lui Ştefan cel Mare. Şi voi spune că A.S.Puşkin a scris cele mai minunate poeme, aici în exilul lui în Moldova, la Dolna.Am să readuc aminte că generaţia mea are mulţi copii talentaţi în muzică, sport, ştiinţă care au dus vestea despre Republica Moldova în toate colţişoarele acestui glob pământesc, da, chiar şi în Africa.

Moldova nu este o ţară săracă, este o ţară ce are nevoie de o generaţie care să-i descopere şi să-i valorifice bogăţiile.Dragi cetăţeni tineri ai Republicii Moldova, ajunge să dormităm în trecut. Viitorul ne aşteaptă. E timpul să scriem istorie. Istoria unei ţări ce a putut găzdui sub acoperişul său un popor cu naţionalităţi diferite, graiuri şi tradiţii diferite. Creând un neam paşnic, neamul Republicii Moldova.

-La mulţi ani, Republica Moldova!

Martina Artene

Tabloul Martinei

Sunt ceea ce urmeză să devin!

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa.

Eu nu am fost o excepţie a creaţiei Divine. Discutând despre personalitatea mea, înşir următoarele rânduri:

     Născută într-un an cu Republica Moldova. Împreună am trecut peste multe. Spre exemplu, influenţa limbii ruse. Care mi-a fost dăruită de mama mea ucraineancă. Mai târziu, pe la vârsta de şase ani, am deprins şi alfabetul limbii române, păşind pe paginile Abecedarului. Ajutor în acele clipe grele mi-a fost propriul meu traducator. Profesoara de clasele primare, Dna Maria Chihai.

     Temperamentul pe care-l posed, la fel nu este unul pur. Mai bine zis este o îmbinare fizică. Însă predominant este temperamentul sangvinic. Având un aşa temperament, rezultă că sunt extrovertă. Extroverţii, din punct de vedere al psihologiei sunt oameni orientaţi mai mult pe prezent şi spre viitor, aşa sunt eu. În plus extroverţii sunt uşor adaptabili. În această capacitate de „adaptabilitate”, cum supuneam mai sus, mă asemăn cu sora-mi, Moldova. Nu pot să zic cine mi-a transmis dreptul de moştenire a darului de lider, însă această capacitate-mi este foarte aproape.

     Pragul facultăţii de jurnalism l-am păşit pentru a-mi învăţa Patria să conducă ea, pe cei ce o tachinează de 21 ani deja. Dacă se mai continuă într-un aşa tempou, atunci surioara-Moldova riscă să iasă la pensie înainte de timp.
Jurnalismul, supranumit „A patra putere”, mi-a permis să posed şi eu acest statut de putere, influenţă devenind viitor jurnalist. Celelalte trei puteri mi-au fost inaccesibile din punct de vedere financiar şi raţional. Dragostea pentru mass-media a fost cultivată-n mine de către ziarul raional. Acolo publicam primele articole, ce reflectau viziunea personală asupra problemelor sociale. Cu toate acestea prima mea publicaţie a fost o culegere de poezii. Pe care până atunci le vedeau doar filele carnetului meu. Cine ştie, poate devin şi-o scriitoare. Jurnalismul îmi oferă trei lucruri: Primul e să mă fac auzită. Al doilea să mă fac văzută. Iar al treilea, primordial, să mişc Moldova din loc. Promovând gândirea funcţionării unui calculator, care-n primul rând are nevoie de un „Antivirus”.

-Moldova, eu am nevoie de tine.
Împreună vom reuşi! Împreună vom reuşi!

Martina Artene

Violenţa în Secolul XXI

Violenţa Dex =>   „A comite un act de violenţă, a constrânge, a sili, a forţa pe cineva”.

În subiectul de mai jos vom discuta despre violenţa asupra copiilor. Nu pot înţelege un fapt: cum se face a fi discutat subiectul violenţei faţă de copii de persoane care nu au fost martori la acest fenomen. Pentru mine personal statisticile nu înseamnă nimic şi ştirile de la TV nu transmit ceea ce văd ochii şi ceea ce ar putea simţi inima. Inima care se uită direct în sufletul unui copil agresat de părinţi sau de colegi.
Nu o dată am avut onoarea de a lucra cu copiii din internate sau familii social-vulnerabile.
Discutând cu aceşti copii care duc lipsă de dragoste, de atenţie nemaivorbind de lucruri materiale. La prima vedere par a fi copii normali. Care au o dragoste nespus de mare în ochii şi în sufletul lor pentru oricine se oferă spre a se juca împreună cu ei.
Adesea când vedem sau auzim despre violenţa exercitată asupra copiilor ne întrebăm, cine este vinovatul?
Eu o să-mi asum responsabilitatea şi voi acuza întreaga societate.
De ce-n jurământul din faţa Domnului şi a stării civile la acele două fraze să nu mai fie adăugate următoarele cuvinte: “Şi să iubiţi toţi copilaşii pe care îi va da Dumnezeu familiei voastre, până la moarte să îngrijiţi de ei.” Oare această latură este mai puţin importantă?
Numărul tinerilor care se gândesc la ideea de mai sus stând în faţa altarului, este mic. În scurt timp după căsătorie, unii din ei devin alcoolici, alţii suflete reci. Aruncându-şi copiii dintr-un colţ în altul, iar soţia dintr-un capăt al satului în celalălat.
Egal cu violenţa aş pune şi actul de înşelare al partenerului. Oare psihologic copilul nu este violat de gândul că tata şi-ar fi găsit pe cineva mai bun decât mama acestui copil, sau invers.
Unii părinţi nu-şi dau seama de importanţa copiilor. De multă vreme ei au lăsat uitării că copiii sunt un rod al dragostei. O dată ce rodul nu este apreciat el moare iar, de pe urma dragostei rămâne doar scrum.
Casele de copii şi şcolile internat din Moldova sunt pline. Nu vreu să discutăm despre violenţa din întreaga lume, ne referim doar la ţara noastră.
În licee la orele de “Educaţie pentru Familie”, elevilor li se povestesc diferite tâmpenii ale unor profesori. Şi nu cum ar fi trebuit să fie o familie şi cum e să fii responsabil pentru ea.
Problema copiilor aboandonaţi şi abuzaţi vine din inima tinerilor părăsiţi şi lipsiţi de o educaţie sănătoasă.
Panourile publicitare “STOP Violenţa” prezintă un copil în colţ cu un ursuleţ, mă întreb adesea “De unde au luat ei că acei copii au parte de jucării?”. Adesea panourile publicitare sunt făcute de oamenii depărtaţi de realitate. De fapt de cele mai dese ori în asemea situaţii copiii închid ochii şi urechile, pentru a nu vedea, auzi glasul durerii.
În ce investeşte ministerul învăţământului şi al sănătăţii? Câte campanii cu prevenire a HIV avem. Câte feluri de contracepţie au apărut şi câtă reclamă li se face. Mai devreme zărisem pe stradă publicitatea unui contraceptiv cu sloganul “Pentru emoţii pure.”. Nu comentez această porcărie. Dacă sexul pentru o seară se socoate a fi emoţie pură, atunci e clar în ce societate trăim.
Când copiii pleacă la discotecă, copii pentru că au câte 16 ani. Unii părinţi le spun “Vezi să nu-mi aduci vreun copilaş.”. De ce suntem învăţaţi de ministerul sănătăţii, cum să scăpăm de copii şi nu cum să fim părinţi responsabili. Unde este educarea unui mod de viaţă sănătos?

Violenţa asupra copiilor în opinia mea este una dintre cele mai mari probleme ale secolului XXI.
E nevoie de o schimbare urgentă a acestei stări de agresiune a viitoarei societăţi pe care urmează să o clădească copiii prezentului nostru.
Soluţia, este să începem schimbarea din familiile noastre. Făcând o mică pauză înainte de a ridica tonul vocii asupra fraţilor sau surorilor, sau viitorilor copii. Apoi de ce nu am trage cu ochii şi la problemele vecinilor, poate un sfat bun astăzi, va salva copilul de la agresiunea de mâine.
Şi ar fi bines ă ne facem timp în a vizita copiii străzii. Pe cei din internate sau case de copii.
-Nu fi indiferent azi, căci mâine e o nouă zi în care tu, vei avea nevoie de ajutorul celui apropiat.

Martina Artene