Sfânta Tăcere

“Ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui;

tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…”

- Eclesiastul 3:7

   Trăim în era comunicării, în care avem acees la cuvinte peste tot: telefoane, mailuri, facebook, skype, maşini, avioane care să ne trasporte spre oameni. Şi totuşi în secolul XXI ducem lipsă de un lucrur atât de important uneori şi de sacru precum liniştea şi tăcerea.

   Tăcerea înseamnă să stai singur în chilia ta, în înţelepciune şi teamă de Dumnezeu, păzindu-ţi inima de săgeţile arzătoare ale gândului. O astfel de tăcere naşte binele. O tăcere lipsită de griji, ca o scară către ceruri. O tăcere în care omul nu are grija lucrurilor de primă însemnătate şi vorbeşte numai cu Isus Hristos.
Cel care păstrează tăcerea este cel ce cântă: „Inima mea este pregătită să Te laude Doamne”. Când gura rămâne prea mult deschisă,chiar pentru a rosti binele, sufletul îşi pierde flacăra, aşa cum o casă îşi pierde căldura printr-o uşă deschisă.

 
    În preajma acestui vârtej de globalizare fă-ţi timp să stai în tăcere, făţi timp să-L asculţi pe Dumnzeu să admiri lumea celor ce nu cuvântă, pentru că anume această lume-ţi arată cât de mare e Dumnezeu.

 
   În opinia mea înainte de a discuta cu cineva e nevoie să ştii să asculţi şi să stai întăcerea sacră a cuvântului şi Duhului Sfânt. Învaţă fiind înconjurat de zgomotul poluant al secolului XXI să asculţi în tăcere de Dumnezeu.

Martina Artene

Căci cine va Moşteni

   Când pentru prima dată ne gândim la profesia de economişti, în mintea noastră se creionează portretele oamenilor ce au finalizat academia de studii economice sau fotografiile de pe copertele ziarelor ce au publicat topul celor mai bogaţi oameni de la noi din ţară, dar şi de peste hotarele ei. Însă diploma ori cantitatea de bani pe care o posedă un om, nu demonstrează însă faptul că el ar fi un bun economist. 

Istoria lumii a avut doi oameni care au trăit în timpuri diferite şi totuşi sunt consideraţi a fi cei mai bogaţi oameni. Primul care rămâne a fi cel mai bogat om din toate timpurile este Regele Solomon cu o avere estimată în zilele noastre aproximativ la $100 miliarde. Iar al doilea este Bill Gates co-fondatorul Microsoft Corporation cu o avere estimată la $67 miliarde. Am putea să discutăm treptele succesului pe care le-a urcat fiecare în parte dintre aceşti mari miliardari, dar arta gestiunii nu stă în numărul de miliarde de dolari, ci în cantitatea şi calitatea resurselor umane care sunt implicate în procesul creării unei averi.

Gândindu-ne la Solomon şi la Gates nu se prea leagă ei cu Moldova noastră. De aceea în pofida crizei economice, în ţara noastră există totuşi economişti extraordinari de la care am putea lua exemplu. Pe ei nu-i vezi pe holurile acedemiei de ştiinţe economice, nu le găseşti pozele pe tabloide şi nici nu sunt incluşi în topul celor mai bogaţi oameni ai ţării. Cine s-ar fi gândit că în Republica Moldova există economişti extraordinari care nu au învăţat matematică superiaoră şi nici nu au citit cărţi care să le arate calea spre succes. Aceştia s-au născut cu o dorinţă vie de a investi şi de a da viaţă. În următoarele rânduri am să mă refer la marele femei afaceriste care şi-au permis în secolul trădării şi crizei financiar-morale să investească toate resursele lor într-o afacere care ne numeşte “Naştere de Fii”.

   Îmi asum responsabilitatea de a înmâna titlul de Femei Afaceriste anume acelor femei care au în familia lor câte patru, şapte sau chiar treisprezece copii. Oare ce afacere implică mai multă muncă şi investiţii decât familia ta, decât copiii tăi? Sunt sigură că o femeie de la sat cunoaşte multă matematică: Căci ea trebuie să ştie câtă pâine să frământe pentru a-şi hrăni toate gurile familei sale. Căci ea ştie în ce hăinuţe să-şi investească banii ca acestea să fie purtate şi de următorii copilaşi ce vin din urmă. Căci ea ştie cum să gestioneze timpul, în a petrece timp la serviciu şi în gospodărie. Şi să vezi că îi ajunge şi timp să citească o poveste de seară live, fără de iPod sau TV, în aşa mod încât prin vibraţiile vocii ei, copilul să se simtă în siguranţă. Căci ea ştie să investească în copii dragostea pentru munca fizică, ştie să-i motiveze copiii în a iubi cartea şi în a iubi învăţătura sănătoasă etc.
Despre o astfel de femeie afaceristă, putem afirma că s-a ghidat după legea care se află la temelia fiecărei afaceri reuşite, şi anume: Cea mai bună investiţie este investiţia făcută în oameni!

   Nu contează câte poduri ai înălţat, nu contează câte case ai construit, nu contează nimic în final; Atâta timp cât pe acele poduri nu are cine să meargă şi în acele case nu are cine să locuiască. De aceea nu contează câţi bani ai făcut la viaţa ta, dacă tu nu ai cu cine să-i împarţi.
Regele Solomon a cerut de la Dumnezeu înţelepciune ca să poată să judece şi să conducă corect poporul. Şi tot ce făcea Solomon era pentru oameni, pentru cei care se aflau sub conducerea lui. Iar Bill Gates ajuns la bogăţii nevirosimile s-a apucat de donaţii. Toată averea pe care el o posedă încearcă să o investească anume în oameni. Gates a înţeles că fericirea nu o aduc banii, ci banii corect investiţi.
Iar mămica celor patru, şapte sau treisprezece copii a ales să-şi investească banii, dragostea şi viaţa în oameni. Şi cine ştie poate într-o zi anume copiii ei vor fi următorii Oameni mari ai lumii, următorii preşedinţi sau miliardari.

Acest articol a fost scris pentru a lumina oamenii cu ideea că adevăraţii economişti nu fac economie pe viaţa lor personală, ci crează o armonie între profesionalism şi familie. Oamenii au fost creaţi pentru a stăpâni pământul, resursele de pe el şi pentru a da continuitate vieţii. Dacă continuăm să stăpânim, să gestionăm şi să nu dăm via

ţă, zădarnică este munca noastră. Căci cine va moşteni rodul ei?

Martina Artene

Eseu despre şi pentru oameni-Mulţumesc!

Puterea CIMITIRELOR

   Mulţi îşi caută inspiraţii şi motivaţii pentru a merge înainte, pentru a crea ceva sau doar pentru a trăi. Ar fi o minunată motivaţie dacă în loc să mergi la o plimbare într-un parc din oraș ai da o tură prin cimitir. Acolo unde şi mormintele vorbesc; vorbesc despre vieţile celor ce acuma nu mai sunt. În cimitire este locul unde găseşti oameni de diferite vârste.
Să recunoaștem, uneori morţii sunt o mărturie mai vie decât cei vii.
De aceea cred că avem ce învăţa de la ei.

Când dau o tură prin cimitire obişnuiesc să mă uit la două lucruri:

• Primul lucru este anul naşterii şi anul morţii. Asta mă ajută să înţeleg încă o dată că lungimea zilelor noastre o ştie doar bunul Dumnezeu.
• Al doilea lucru mă uit la inscripţiile de pe mormintele cu cruci şi pe majoritatea scriind invariabil „Aici odihnește robul lui Dumnezeu”. Asta mă face să meditez la faptul câţi dintre ei au fost robi reali şi de ce nu este scris nimic despre reuşitele lor? Totul doar despre un somn ipotetic. Unii au fost adormit de când s-au născut, pentru ei moartea rămâne a fi o continuare a începutului.

Sigur că nu putem fi toți eroi, dar putem lăsa ceva frumos în urma noastră: o carte, o viață, un suflet mântuit, o lucrare terminată şi de ce nu și o fântână săpată. Apoi putem lăsa şi o inscripţie care să fie inspiraţie pentru cei ce o vor citi trecând pe lângă mormântul nostru.

Încearcă să-ţi trăieşti viaţa în aşa mod încât atunci când cineva va trece pe lângă mormântul tău să fie inspirat pentru a crea şi pentru a trăi viaţa lui aproape de Hristos şi pentru ca să îşi dorească prezenţa în categoria celor ce trăiesc şi după moarte.

Fă-ţi timp să faci o tură prin cimitire, cred că vei găsi destulă motivaţie acolo
în cazul în care nu o ai!

"Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig."

- Apostolul Pavel

Mai Sus Tot mai Sus

- Astăzi v-aţi gândit la ceruri?

- În planul acestei zile e inclus subiectul cerurilor?- Cât de des ne gândim noi la ceruri?

Ştiind că suntem călători aici pe pământ, totuşi nu ne prea trage dorul Acasă.

Biblia spune în "Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!"

Presupun dacă aceste cuvinte ar fi fost vii în inimile noastre eu cred că nu doar fiecare oră ci fiecare minut din viaţa noastră ar fi fost trăit cu folos şi nu risipit în zadar. Iar speranţa cerurilor ar oglindi lumină şi bucurie în ochii noştri. Alergarea noastă pe pământ este un maraton al cărui final sunt cerurile. Dacă nu ne uităm la răsplată atunci alergarea este zădarnică.

Interesantă chestie, Domnul Isus de 2 mii de ani pregăteşte deja locul special pentru fiecare dintre noi. Câte un locaş pentru fiecare aşa cum a spus la plecare.
Mulţi au obosit în aşteptarea lor, însă cuvântul rămâne a fi veşnic şi vosrbeste astfel:"În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc."- Ioan 14:2
Un Pastor a adus un exemplu destul de frumos. Zicea că atunci când mirele pregăteşte casa pentru viitoarea lui familie, soţie. Atunci când întreabă mireasa „Vrei să vezi casa în care vei locui?” Ea nu stă pe gânduri şi începe să se intereseze, să vadă, să se ducă să admire casa sa viitoare în care are să locuiască.

- La rândul nostru cât de des ne interesăm noi de ceruri? Cât de des cercetăm cartea Apocalipsa în a găsi descrierea viitorului nostru locaş?
Cerurile nu trebuie să fie deasupra capului nostru, ci şi în gândurile noastre. Căci bucuria nădejdii în Isus Hristos este ceea ce ne ţine tari pe acet pământ .

"În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.
Eu Mă duc să vă pregătesc un loc."

Martina Artene

Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea!

Peferfecţionismul nostru şi nesiguranţa zilei de mâine ne spun mereu că niciodată nimic nu

este suficient. Spre exemplu: Nu avem suficient timp, dragote, încredere, înțelepciune, inteligență, perseverenţă ş.a.m.d. Așa că ne îngrijorăm mereu. Însă grijile noastre nu ajută absolut la nimic!

Isus a spus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?”
Grijile nu adaugă la fericirea noastră nimic.

Isus nu condamnă grija legitimă, grija întemeiară pentru asumarea responsabilităților. Doar îngrijorarea permanentă este cea care Îl elimină din mintea noastră pe Dumnezeu. Îl scoate din viitor, ne lasă să facem față nesiguranței fără credință, și marchează provocările zilnice fără să-L introducă pe Dumnezeu în ecuație.

În special pentru mine; eu nu pot să-l laud pe Dumnezeu sau să discut cu El atunci când vin îngrijorările şi greutăţil peste mine, mai ales în cazul în care las situaţia să stăpânească pe mine şi încerc să rezolv totul de una singură.

Cel mai bine este în momentele grele ale vieţii tale să-ţi aminteşti că ai un Tată sus în ceruri care are grijă de tine. Mai ales că Isus a zis: „Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea!”

- Roagă-L pe Domnul să-ţi dea linişte şi pace şi siguranţă că El este Destul vieţii tale.

Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi fie suficient. Ai încredere că Domnul va lucra în viaţa ta şi-ţi va da destul pentru a fi fericit?

„Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea!”

Martina Artene

De Unde şi Încotro

- De unde venim şi unde ne ducem?
Întrebarea pe care şi-o pune fiecare om; Şi totuşi care este scopul vieţii noastre aici pe pământ?

Ştim că corpul trupul nostru din ţărână a luat naştere şi tot în ţărână va pleca.

Adesea ne trezim dimineaţa şi moara minţii noastre se porneşte frământând grijile noastre: Facultate, Serviciu, Viitor, etc...

Ce ar fi dacă pentru un timp de 1 sau 2 minute atunci când ieşim în stradă sau urcăm în transportul am avea posibilitatea sau capacitatea de a citi gândurile oamenilor?

Un cor de voci ar fi răsunat şi ar fi vorbit despre GRIJI GRIJI – Cum spune eclesiastul Eclesiastul 1:14 "Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!"

Suntem oameni ai Lui Dumnezeu. Însă uneori chiar şi noi ne prindem în această vâltoare a grijilor lumeşti. Vâltoarea care ne ameţeşte şi ne facem să obosim...să obosim în alergarea noastră care este atât de scumpă.

Vă îndemn să găsim echilibrul corect. Mai bine zis să-L Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să putem distinge bine lucrurile bune de cele rele. Oferind greutate şi preţ anume lucrurilor care trebuie şi care sunt importante pentru veşnicii. Să nu cădem în extreme. Să nu căutăm deşertăciunea aici pe pământ ci să ne înălţăm privirea spre Domnul. Acolo unde ne aşteaptă o răsplată şi o comoară care nu se va trece.

- Şi totuşi de unde venim? Noi ştim că venim din veşnicii din planul pe care l-a creat Dumnezeu din dragoste pentru noi.
- Încotro mergem? Mergem acasă, acolo unde a plecat Isus ca să ne pregătească un loc.

Pe parcursul traseului spre destinaţia „Cer” să avem grijă la cuvântul lui Dumnezeu şi să avem grijă de apropele nostru. Doar noi nu vrem ca în drumul nostru spre Destinaţia finală să ajungem de unii singuri.

- Pe cine luăm cu noi în călătoriea spre destinaţia Veşniciilor?

Martina Artene

Maniaţi-vă şi nu păcătuiţi

Suntem mulţumitori pentru ceea ce avem. Mulţumim pentru lucrurile şi faptele care le primim. S-ar părea să fim fericiţi.
Şi totuşi dacă am întredeschide uşa inimii sau a gândurilor noastre am găsi acolo mici supărări, mici întristări şi poate chiar neiertare.

Vreau să medităm împreună asupra subiectul neiertării (al supărărilor).

Suntem oameni şi trăim într-o fire pământească. Şi totuşi neiertarea este un păcat, o neascultare.

Porunca Domnului spune să iubim aproapele nostru, iar dragostea implică iertare. Deci dacă am încălca porunca iertării, ar fi însemnat că şi domeniul dragostei pentru aproapele nostru scârţîie.
De unde pornesc supărările şi neiertările? Sunt o sumedenie de variante şi surse pentru neiertare, însă eu am să vă prezint doar două.

Prima este lipsa de cunoaştere a personalităţii aproapelui. Oamenii au caractere diferite, temperamente, un mod de gândire diferit. Iar atunci când cineva face o alegere diferită de a noastră, are o părere diferită despre un anumit subiect sau viteza reacţiei la anumite circumstanţe nu coincide cu a noastră; aceasta nu ar fi trebuit să implice supărări sau prejudecăţi faţă de persoanele diferite de noi. Oamenii sunt la fel şi în acelaşi timp cu toţii suntem diferiţi. Ca să putem înţelege oamenii trebuie să-i cunoaştem bine.
Şi totuşi dacă eşti supărat, poate cineva a spus o frază cu care te-a rănit. Nu aştepta să apună soarele. Dute la aproapele tău şi întreabă De ce?
Adesea când cineva ne supără noi începem să analiză singuri toată situaţia şi nu e bine, pentru că începem să gândim în locul pesoanei de alături. Mai bine e să te duci şi să întrebi atunci când nu ai clarităţi. Iar supărarea este un lucru care eu îl asemui cu umbra, umbra care îţi acoperă inima şi aduce frig şi răceală. Iar noi trebuie să ardem pentru Hristos şi pentru aproapele nostru.

A doua sursă este extrem de răspândită măndria. Lucrul cu care creştinii trebuie să lupte zi de zi este mândria. E greu să ierţi pe cineva care te-a supărat, care a greşit în faţa ta şi ti-a călcat orgoliul. Atunci când simţi că ai fost rănit şi o durere extrem de mare te apasă pe inimă aminteşte-ţi de Hristos şi de faptul că păcatul tău personal la apăsat mult mai mult decât ceea ce simţi atunci când aproapele tău îţi greşeşte.
Unicul antidot pentru mândrie este iertarea şi dragostea faţă de aproapele nostru.

Pentru final aş vrea să ştiţi că supărarea şi neiertarea nu este alt ceva decât otrava ce ţi-o administrezi singur cu mâna ta. Viaţa noastră nu are zile, ore şi minute pentru supărare. Astăzi avem atât de multe lucruri de făcut încât nu avem timp de supărare.
Acum trebuie să mergem să încurajăm, să dăruim, să ridicăm, să iubim şi să apreciem oamenii ce ne înconjoară.

„”Maniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia vostră,
şi să nu daţi prilej diavolului” -Ef. 4:26-27

Martina Artene