luni, 31 octombrie 2011

Ascultă Toamna, ea are un SMS pentru tine

Din momentul în care a venit toamna aveam o frică. Acea frică că nu voi reuşi să o ascult. Să ascult ce spun funzele-n cădearea lor.  Ador Toamana. Defapt este sora mea şi darul pe cale-l am de la Dumnezeu.
Admir oamenii care ştiu să asculte şi să vadă ceea ce nu se obsevă din fuga lumească.
Dacă ne-am fi gândit măcar 5 minute pe zi la faptul de ce Dumnezeu ne-a dat dreptul să ne naştem pe acest meleag să admirăm Codrii în galbenul lor bogat. Este un dar la care mulţi nu s-au gîndit. E trist.
Şi totuşi Duminică dimineaţa m-am trezit la 7-00. Am deschis ochii şi primul lucru care l-am văzut nu a fost răsăritul soarelui, ci Abia începutul răsăritului. Am privit acea stea gigantă care era atât de perfectă şi primul gând care mi-a venit :
Dumnul a făcut atât de minunat universul. Ne-a dat un soare pentru toţi. Acest soare nu a atins în acea diminieaţă doar ochii mei,  ci ochii tuturor oamenilor din diferite colţuri al acestui Glob Pământesc.

Oare acest proces al răsăritului nu ne uneşte? Da, sigur că ne uneşte şi este atât de minunat lucrul acesta. Numai Dumnezeu a putut să gîndească aşa perfect Creaţia Soarelui.
Am stat aşa şi admiram creaţia până aproape cădeam din pat, căci nu puteam să-mi eau ochii de la acel soare. Însă l-am lăsat să plece şi pe la ferestra vecinilor ca să-i trezească şi pe ei.
Îndată ce am ieşit din casă în drum spre Biserică, am urcat în troleibuz şi iar soarele-mi lumina faţa. Acela-şi gând mă urmărea: Cât de minunat totuşi este Dumnezeu şi cât de mare este Dragostea Lui.
Coborând la staţie am mers pe un drum pavat cu frunze aurii. Mă temeam să calc şi arătând la fel ca un copil, dar ce-ţi pasă ce cred cei care merg din urma ta, în timp ce ai aşa o fericire şi o bucurie în interiorul tău. Am început la fiecare pas să ridic în sus frunzele cu piciorul. În procesul acesta am observat cât de frumoasă este fiecare frunzuliţă şi nici una nu se aseamănă cu alta.
Imediat mi-a avenit gândul: Exact ca şi copiii lui Dumnezeu. Atât de minunaţi şi totuşi atât de diferiţi. Fiecare are culoarea ochilor aparte, fiecare are un zâmbet specific. Dumnezeu a înzestrat pe fiecare cu un dar aparte.

Dar, la fel cum frunzele ne bucură nouă oamenilor privirea, ne dau fericire interioară, Ce fac copiii Domnului la rândul lor. Strălucesc ei ca şi frunzele Toamnei, ard ele aşa tare la lumina soarelui? În cazul nostru al oamenilor această lumină este Dumnezeu. Oare ce facem, ardem pentru aproapele nostru. Sau nici nu-l observăm, la fel cum călcăm frumneze fără să ne pese în graba spre serviciu sau colegiu?

Oare azi soarele nu te-a trezit să-ţi spună „Te luminez, ca atunci când vei ieşi după uşă să luminezi şi tu pe cei ce-ţi vor ieşi azi în cale.”

Ce ai răspuns azi dimineaţă Soarelui tău, Celui care

a dus crucea pe Golgota în locul tău?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu