Alege destinaţia + GPS

Cea mai discutată temă:

Cine din noi pronunţând cuvântul „Dragoste” gândindu-se la acest sentiment, îi apare-n minte: durerea, lacrimile, certurile şi despărţirile.
Sunt sigură făcând un sondaj, majoritatea s-ar fi gândit anume la aceste cuvinte. Oamenii spun că droagostea le-a pricinuit multă durere. Oare despre dragostea să fi fost vorba?

Ceea ce ţine de lacrimi aprob, deoarece lacrimile sunt născute din dragoste. Din iubirea pentru omul care te-a rănit. Sau din frica de a nu-l pierde.
Semnificaţia acestui sentiment a fost pierdută-n pe parcursul veacurilor. Precum din floare scoţi câte o petală şi rămâne doar tulpina, pe care deja nu o mai poţi numi floare.

Pentru mine dragostea este un drum lung ce trebuie parcurs până la acea persoană pe care o iubeşti.
La fel cum ai începe o călătorie alegând destinaţia, astfel trebuie să ajungi la omul pe care-l iubeşti. Un alt pas este să aduni toată informaţia despre destinaţie. Când alegi pe cineva să iubeşti, trebuie să ştii pentru ce-l iubeşti.

Martina Artene

Zdrobită de asfalt

Câteva zile-n urmă m-a prins ploaia. Stăteam în staţie aşteptând troleul.

Cu aceată ocazie urmăream cum picăturile de ploaie se răsfrâng asupra asfaltului şi-n plus roţile maşinilor mai treceau odată peste ele. Câtă duritate-n inidiferenţa motorului uman. 

Am asociat picăturile cu oamenii. Exact la fel şi durerea din sufletul nostru. Nu e destul că cineva ne trădează, apoi pleacă din viaţa noastră. După aceasta, persoana-n cauză te şi mai urăşte sau şi mai dureros: rămâne a fi indiferentă faţă de tine. Şi insuportabilă este ideea că persoană-n cauză, cu ceva timp în urmă mărturisea că indiferenţa mea ar fi omorât-o. Şi cum se numeşte crima săvârşită cu arama de care singur te temi?

Să ne întoarcem la picăturile de ploaie. Spuneţi-mi, oare după toate încercările prin care trece acea picătură, deci nu tot picătură rămâne?
Urmează procesul de evaporare, să-i spunem omeneşte - procesul de reabilitare. Când vin din nou norii asupra Moldovei, acea picătură evaporată este deja cristalină şi gata să planeze asupra pământului Basarabean.
La fel şi omul. După o trădare, pierdere sau dezamăgire are nevoie de reabilitare. Cu certitudine încercările vor mai veni. Dar contează faptul că o inimă zdrobită şi murdărită poate să se evaporeze până-n cer, iar după asta să se întoarcă schimbată, plină de dragoste pură.

Şi totuşi când o să fiţi din nou sub ploaie. Să ştiţi că duceţi o responsabilitate faţă de inima fiecărei picături cu care vă ciocniţi!

Martina Artene 

Tu eşti o Busolă

Indiferanţa noastră de azi
se răsfrânge asupra copiilor noştri de mâine!

  De ceva timp privesc cu mare atenţie oamenii care merg pe stradă. Mă uit la feţele lor,
la haine, la încălţăminte şi la acesoriile care mai de care.
Observ un lucru că „Moda a dispărut”!
Tinerii se îmbracă aşa cum le place lor. Unora chiar nici că le pasă ce şi cum poartă. Spre exempu un ciorap roz şi altul verde. Păr verde sau albastru. Să mă înţelegeţi corect nu judec pe nimeni! Însă totuşi apare întrebarea „Care este cauza?” Cineva va spune că este „Democraţie” libera alegere. Îmi cer iertare dar eu am o altă opinie şi vreau să o împart cu voi.

Mai întâi de toate să recunoaştem că trăim într-o lume care ne prezintă o mulţime de alegeri. Fiecare om ne propune cel puţin două variante de oportunităţi. Însă nici unul din ei nu spune ce e mai bine să alegem şi ce ne va aduce folos 100%. Iar noi ne piered în mulţimea aceasta de alegeri. Şi atunci avem nevoie de aproape.

Suntem înconjuraţi de prieteni ce ne laudă mereu şi care ne iubesc atât de „mult” încât atunci când îi întrebăm: „Ce să aleg mai bine, asta sau asta..? Îţi place coafura mea? Cum crezi am procedat corect atunci..?”
Drept răspuns primim astfel de fraze: „Orice vei alege, eu voi aproba! Totul este bine! Eşti corect în toate!”
Cineva spunea următoatele „Prietenul adevărat e cel ce te judecă când greşeşti şi nu cel ce te laudă mereu!” Acum să ne gândim la propria persoană, câţi dintre prieteni noştri ne laudă şi câţi ne judecă? De câte ori atunci când am greşit, prietenii ne-au mustrat?
De foarte puţine ori!
Însă să nu uităn că în poziţia de prieteni suntem şi noi. Cu siguranţă este mult mai uşor să zici că totul e bine, decât să explici mult timp că nu este!

Oamenii pe care-i iubim au nevoie de părerea noastră reală, nu de ceea ce le-ar place să audă.
Noi atât de mult ne e frică să rămânem singuri, încât ne temem să rănim oamenii spunând adevărul. Ne este frică la întrebare să răspundem „Nu”. De ce? Oare în Biblie e scris „Să zici mereu DA!” ?
În Sfânta Scriptură este un verset ce-l iubesc mult „Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.- 2 Corinteni 1:18”
Vedeţi „Şi”  nu trebuie să existe-n cea ce pronunţăm: ori spunem „DA” ori spunem „NU”. Răspunsul la ciorapii roz şi verzi este nu altul decât indiferenţa aproapelui. Dacă prietena cutare ar fi zis: „Dragă prietene, nu e bine deloc faptul cum te îmbraci. Ar fi bine să abordezi un stil mai bun, ca oamenii să nu se uite chiorâs la tine.”
Sunt sigură dacă vom încerca să explicăm prin dragoste,
atunci prietena sau prietenul pe care-l  avem
ne va asculta cu certitudine.

Noi trebuie să fim o busolă pentru aproapele nostru. O busolă mereu arată direcţia corectă. La fel şi noi trebuie să ne îndreptăm aproapele spre adevăr şi corectitudine. Să reţinem că indiferanţa noastră de azi se răsfrânge asupra copiilor noştri de mâine!

Dumnezeu şi-a arătat dragostea Lui faţă de noi dându-ne Biblia,
ca să putem găsi calea corectă.
Arată-ţi şi tu dragostea faţă de apropele tău - Spune-i adevărul!

Martina Artene

Ani Buni

 Trezindu-mă în fiecare dimineaţă, o încep cu aceeaşi întrebare „Astăzi pentru ce m-am trezit?” Anii trec şi important e să cunoşti care este scopul vieţii tale. Unii îşi caută predistinaţia toată viaţa, însă eu cred că ar fi trebuit mai întâi să fie găsit scopul şi apoi trăită viaţa. Dar şi pentru căutare e nevoie de câţiva ani buni.

Mie mi se întâmplă să ştiu ce-mi doresc, dar să nu fac aceasta. Am auzit o frază recent şi mai demult „Faci totul ca să împaci pe cei din jur, dar nesocotindu-ţi dorinţele proprii.” De multe ori am răspuns că asta-mi este dorinţa, mă simt fericită când în jurul meu toţi sunt împăcaţi, dar oare aceşti toţi nu-mi sunt străini? Căci sunt sigură că aproapele meu şi-ar fi dorit ca eu să fiu fericită. Mama ar fi fost fericită doar dacă eu aş fi împlinită cu adevărat. La fel şi cei ce mă iubesc cu adevărat ar fi fost împliniţi dacă zâmbetul meu ar fi fost şi el sincer.
În ultimul timp sau poate mereu îmi vine să plec undeva departe Sau să mă întorc în trecut, de ce? Nu sunt sigură, aş fi vrut să schimb totul. Aş fi vrut din nou să fiu fericită, doar că fericită sunt atunci când am cu adevărat cu cine să împart fericirea. Îmi vine să fug undeva departe-n munţi să stau pe marginea unei prăpastii să fiu doar eu, să strig, să spun în bătaia vântului tot ceea ce simt, tot ceea ce gândesc şi tot ceea ce-mi doresc cu adevărat.
Observ că veşnic sunt într-o alergare. Fug...Însă ce este alergarea...procesul în care vrei să scapi de ceva sau de cineva. Am înţeles de cine fug, fug de mine însumi. Pare a fi ciudat, dar este adevărat.
Fug mereu de ceea ce sunt şi de ceea ce-mi doresc. Făcând o groază de greşeli. Vreau atât de mult să mă opresc, să cad în genunchi, să plâng fără de încetare şi să găsesc răspunsul.
Nu doar să-l găsesc ci şi să-l semnez.
Cineva m-a învăţat să sciu scrisori, să vorbesc cu o coală de hârtie sau mai nou... cu o clapă şi-un monitor. Din nefericire asta-mi rămâne, sunt mult mai înţeleasă de monitor, decât de însu-mi eu, sau de cei ce mă înconjoară.
Mereu mă găsesc înconjurată de o groază de oameni, însă-mi pare că sunt manechine. Cred că sunt prea dură sau poate deja am devenit eu... Manechin.
Nu-mi doresc nimic decât să rămân singură. Prea mulţi oameni au suferit din cauza mea, din cauza faptului că nu mă cunoşteam pe mine, nu ştiam ceea ce-mi doresc şi uite acum am încurcat toate iţele toate căile posibile şi toate minţile celor ce mă înconjoară.
Oare s-ar putea să întrerupi firul anilor să laşi o mare prăpastie între 20 şi 20. O prăpastie peste care nu ar putea sări nimeni, şi nimic ca să mă ajungă-n prezent? Hmm, dacă ar fi posibil aceasta.
Mereau aştept de la oameni să mă înţeleagă să-mi spună ceea ce doresc să aud şi totuşi nimic. Nimic din ceea ce vreau, cum vreau eu nu se întâmplă! Nu
Poate se va realiza asta atunci când eu am să fac ceea ce vreau în adevăr? De ce să aştept de la oameni ceea ce-mi doresc, atunci când eu propriile-mi dorinţe nu mi le realizez. De ce? Oare nu merit şi eu să fiu fericită cu Adevărat?

Stau acum pe mijlocul acelui pod care leagă prăpastia ... îmi rămâne să fac alegerea:
Să stau în mijloc şi să sufăr mai departe, nedormind nopţi meditând asupra trecutului şi visând cum ar fi fost dacă aş fi rămas acolo.
Sau să trec podul să mă mulţumesc cu faptul că am iubit şi eu cândva cu adevărat. Să merg pe calea vieţii gândindu-mă la mine la familia mea şi îndeplinindu-mi visul unei cariere pe care mi-o doresc atât de mult.
Acum rămâne din două variante să fa o alegere, însă nu e atât de uşor precum pare. Vreau...vreau să râmân un pic singură. Mai stau în bătaia vântului, sub furtună ... ador ploaia şi rămân să aleg...

 Martina Artene

Cu toţii Greşim

„Cu toţii suntem oameni.” pun pariu că ai auzit nu o dată această expresie.
Greşeala omenească şi-a găsit îndreptăţirea în expresia de mai sus. În adevăr nimeni nu este sfânt şi nu există om care să nu fi greşit. Acum nu despre asta aş fi vrut să vorbesc, să trecem la subiect:
Vi s-a întâmplat să înşelaţi încrederea unui prieten, a părinţilor, pe scurt: Aţi rănit persona apropiată vreodată ? Atunci când fapta urâtă este descoperită, iar persoana-n cauză suferă. Ce simţi în acea situaţie, ce emoţii trec prin inima ta şi ce gânduri te copleşesc în acel moment?
Când noi rănim o persoană ne simţim aiurea. Gândul persistent că ai dezamăgit pe cineva te doboară mai mult decât orice.
Un prieten poate să-ţi încredinţeze un secret. Şeful îţi încredinţează un post de muncă serios. Părinţii îşi pun încredere că le vei duce curat numele mai departe. Copii au încrede în părinţi că nu-i vor lăsa niciodată. Soţul, soţia au încredere unul în celălat că nu se vor înşela niciodată.
Acum aminteşte-ţi de câte ori ai supărat, întristat, înşelat pe cineva? Cum te-ai simţit atunci?
Da, poate mai rar se întâmplă astfel de greşeli, însă de câteva ori pe zi rănim pe cineva de care nici nu ne amintim prea des.

Există cineva care şi-a pus dragostea şi toată încrederea în noi. De câte ori pe zi te gândeşti că-L răneşti pe Dumnezeu? Te gândeşti? Şi te doare? Serios?
Hmm, nu ne mai gândim noi cât de mult îl doare pe El, faptul că înşelăm, trădăm şi ne batem joc de viaţa noastră în mod direct.
Da, ne batem joc!
Cât de dureros e să-ţi imaginezi câţi copii are Dumnezeu şi câte greşeli fac ei zi de zi!
Dumnezeu ne-a dat totul şi un lucru a vrut Să Avem Grijă De Vieţile Noastre,
să nu ne batem  joc de noi înşine!

Martina Artene

Colhozu Guvernului

Ai simţit cândava că totul în jurul tău nue decât o alergare aiurea. O învălmăşeală.
O îmbulzeală?
Te-ai gândit că majoritatea activităţilor pe care le faci, sunt executate, din motiv că aşa trebuie şi că toţi fac astfel.


De mici copii facem ceea ce ne spun părinţii: mergem la grădiniţa pe care ne-o aleg ei. Purtăm haine roz dacă suntem fete şi albastre dacă suntem băieţi, după stereotip.
Dar de ce nimeni nu ne întreabă ce culoare ne place nouă, poate verde sau portocaliu.
Mai târziu, mergem la gimnaziu, liceu, facultate, apoi masterat.
Ei bine cu studiile până la ciclul gimnazial e clar, dar mai departe guvernul îşi face de cap. Ne impune să facem studii ca să avem "Studii Superioare".
Poţi să studiezi până la infinit şi să-ţi aplici studiile pe peretele de facebook, doar atât!
Ce e? Am zis ceva ce nu e adevărat?


Am observat o chestie noi toţi, înnainte de a lua o decizie, chiar şi una simplă precum "Să-mi iau adidaşi roz sau albi?" Înnainte de asta fiecare-şi pune întrebarea "Şi a s zâcâ lumea?"
Iată chestia asta cu "Şi a s zâcâ lumea?" omoară viaţa şi identitatea fiecărui dintre noi.
Să o luăm real: Pentru ce Dumnezeu ne crează pe fiecare diferiţi atât fizic cât şi emoţional?
Pentru ca noi să ne întrebăm  "Şi a s zâcâ lumea?". Normal că NU!
Eu observ deja că lumea nu-şi mai exprimă opinia liber. Ci şi-o exprimă colectiv cu tot "Colhozu":
Care cu Lupu, care cu Filat, care cu Plahatniuc care cu PublikaTV, care cu JurnalTV etc.
Lume, unde e Opinia Proprie? Suntem noi oare trib, sau societate? Societate-n care părerea fiecărui cetăţean contează.
Da Da: Pe cei enumeraţi mai sus nu-i mai interesează o mie de ani ce crezi tu!
Pe tine trebuie să te intereseze ceea ce gândeşti şi simţi. Să-ţi pese de faptul dacă părerea ta este acultată şi aceptată.


Vrem Preşedinte!!! Care Preşedinte??? De unde???
Până când sindromul de turmă nu o să dispară din societatea noastră nu o să avem preşedinte.
Serios, Nu vă supăraţi: Eu zic aşa: "Ăştea" ne-au împărţit ca pe nişte oi: "Oile lui Filat" "Oile lui Plahatniuc" "Oile lui Lupu", ultima sună haios nu? Dar real!
Uite aşa!!!
Şi ce facem: VREM SOLUŢIE?
Soluţia suntem EU şi TU!!!
Atunci când tu o să te gândeşti la tine şi o să faci ceea ce vrei tu, dar nu ceea ce-ţi dictează TV-ul sau "Guvernul", atunci totul va fi spre binele fiecărui. Adic: Spre binele unei societăţi sănătoate!!!

Eu Martina Artene, am încercat să-mi exprim Opinia aşa cum cred eu mai bine!

Dacă Colhoznicilor nu le pasă de noi...să facem primul pas: Să luăm hârleţu sau zisa lopată şi să distrugem Colhozurile!!!

Iarna a căzut în hibernare şi nu numai ea

 Iarna a intrat oficial în drepturile sale de proprietar. Nu ne prea bucură regina iarnă cu fulgi de nea, dar de ce ar trebuie să cerem iernii să ne dea zăpadă doar pentru faptul că e iarnă.

Ne-am deprins să ne mirăm de calamităţi naturale, dar de cele spirituale nici nu ne pasă. Pe acestea nu le discutăm. Fiind creştini am căzut în hibernare, la fel ca iarna sau mi se pare mie? Aducem noi roade precum ar fi trebuit iarna să aducă zăpadă în ianuarie?

Ne-am deprins să cerem mereu lucruri, drepturi şi fapte: iernii, oamenilor. Şi încă mai cerem de la Dumnezeu să ne poarte de grijă, căci asta a spus El în Biblie: Suntem copii Lui să se îngrijească de noi.

Dar noi ne îngrijim de misiunea noastră aici pe pământ?

Abordând acest subiect îmi amintesc despre Pilda Smochinului Neroditor:

Luca 13:8 "„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină."

La fel ca vierul spunem şi noi: "Doamne lasă că la anul mă apuc şi eu de lucrare. Doamne lasă că la anul o să citesc mai des din Biblie. Doamne poate mai târziu când o să mă refac după boală. Doame când o să am bani mai mulţi o să ajut şi eu pe nevoiaşi." Cred că acestă listă poate fi completată de fiecare cu mai multe eschivări nule. Nule, fiindcă aceste motive bat cuie şi azi în mâna lui Hristos, rănindu-L.

Unii din fraţii şi surorile noastre trăiesc pe baza unui slogan "Eu nu fac nimic rău. Merg la Biserică de fiecare dată. Dau zeciuiala. Sunt un Creştin ca toţi."

Iată aici eu aş fi atras atenţia la cuvântul "Ca toţi" - Unde spune Biblia să ne comparăm cu "Ca toţi" şi să fim asemenea "Ca toţi"? Dacă scrie unde vă rog să-mi arătaţi. Însă eu sunt de părerea că standartul nostru de comparaţie nu e fiica Păstorului, nu e Pastorul şi nu e nici Diaconul, ci este Isus Hristos, cel ce a murit pentru ca noi azstăzi să avem viaţă şi s-o avem din belşug, aşa spune Scriptura.

Astăzi creştinii sunt obosiţi de cuvânt. Asculă acelaşi mesaj de câteva ori. Şi ştiţi de ce noi Creştinii ne-am săturat de cuvânt?

Din motivul că nu-l aplicăm în vieţile noastre. De ce?

Fiindcă este iarnă şi vrem cu toţii să mai dormim un pic mai mult decât vara, căci vara muncim mult. Şi pentru cine muncim? Pentru cine dormin?

Nu contează atât timp cât nu am înţeles cu adevărat preţul pe care l-a plătit Hristos ca noi astăzi să putem împreună citi acest articol şi să ne trezim din Hibernare.

Poate şi Iarna ar fi iarnă dacă noi am fi Creştini Adevăraţi.

Ca şi în Pilda Smochinului Neroditor: Dumnezeu ne mai lasă. Ne mai dă o şansă.

-Atunci Fraţilor, Haideţi împreună să medităm asupra vieţii noastre
şi să dăm rod cât se mai spune "Astăzi"!

Dumnezeu să vă călăuzească
pe Calea ce duce
spre Casă!