Soldăţelul de Plumb/Gips

Cine preţuieşte sănătarea cât o are?
Cine preţuieşte părinţii cât mai sunt în viaţă? ... Cine?

Auzisem de mai multe ori fraza „Începem să preţuim pe cineva doar atunci când îl pierdem.” - Respeciv această frază se referă nu doar la „cineva” ci şi la „ceva”.

Atunci când pierdem din procentajul sănătăţii noastre şi picioarele nu ne mai ascultă comenzile, atunci  ne amintim de zilele în care am preferat mai bine să mai dormim un pic, decât să ne trezim şi să mergem să facem crosul. Doar când stai imobilizat în pat îţi dai seama cât de preţioase ţi-au fost momentele-n care pe frig alergai în parc dimineţile.

Suntem oameni, nu suntem creatori şi nu ştim cum funcţionează organismul nostru. Îi dăm comenzi mai mari decât ar fi suportat. Iar atunci când simţim durere ne credem eroi şi continuând să alergăm. Crezând că un simplu gând ne vindecă picioarele, sau locul unde simţim durerea. Personal de multe ori am spus „Sănătatea mea este în mâna Domnului.”, dar de puţine ori am auzit vocea care spunea „Mergi la spital. Acolo te aşteaptă specialiştii pe care I-am pregătit pentru tine.”.
Corpul pe care-l avem l-am primit cadou de la Dumnezeu şi trebuie să îngrijim de el.

Suntem oameni şi adesea suntem nepăsători şi nemulţumitori.
Această nepăsare a ajuns să se răsfrângă nu doar asupra aproapelui nostru, ci şi asupra propriei persoane.
Câi de nepăsători mai putem fi?
Unde este această limită?

- Scumpii mei, aveţi grijă de sănătatea voastră. Ne putem construi o carieră călcând pe sănătatea noastră. Însă nu ne vor ajunge puteri să întreţinem această carieră fără de sănătate!
Aveţi grijă de familiile voastre!
Cât nu este târziu bucuraţi-vă de prezenţa persoanelor dragi din vieţile voastre şi de puterile ce v-au fost puse-n trup!
                                                                                                                                         Martina Artene