Ei tu, Ghete Roşii

Îmi amintesc fiind mic copil îmi plăcea mergând pe stradă să zăresc câte o domnişoară. Frumos machiată şi încălţată în pantofi cu tocuri. Frumuseţea acestei domnişoare o făcea atât de sigură pe ea. Atunci în gândul meu îmi ziceam „Când am să cresc mare vreau să fiu exact ca ea!”.
Eu cred că nu doar fetele au aşa gânduri ci şi băieţii. De mici aceştia se uită la fotbalişti sau la super eroi spunând „Când am să cresc mare am să fiu la fel de puternic ca el!”.

Din copilărie căutăm pe cineva care să ne 

servească drept model. Ajungând mari ne preocupăm să ne menţinem idealul creat. Fetele se străduie să prindă moda de „coadă”. Să nu cumva să o scape. Am ajuns să ne uităm de zece ori în oglindă până să ieşim din casă. Astfel întârziind şi distrugând noţiunea de punctualitate.
Şi culmea, bărbaţii nu rămân în urmă!
Nu o dată am atins tema ghetelor şi a blugilor roşi la bărbaţi. Serios, fără să supăr pe cineva. Uneori văd pe stradă perechi în care nu înţelegi, care-i femeie şi care-i bărbat?
Nu vreau să judec. Vreau doar să amintesc că există o etichetă. Şi dacă aceasta lipseşte, nu mai e nici stil, nici modă. De coafura unor băieţi nici nu mai vorbesc. Mie-mi ia mult mai puţin timp să-mi împletesc părul, decât unui băiat să-şi fixeze „ciolka”.

De ce am atins acest subiect?
Lumea e plină de exemple greşite. Uitând că acea fetiţă sau băieţel deja au crescut şi sunt domnişoare şi domni. Ei au ajuns deja să servească drept modele de urmat pentru alţi copilaşi.
Te-ai gântit tu pentru cine eşti exemplu?
Ce fel de exemplu eşti pentru mica generaţie care-ţi calcă pe urme?
Aceste gânduri mi-au venit într-o zi când veneam de la universitate, iar în întâmpinare-mi venea o păpuşă de fetiţă. Ţinând-o de mână pe mămica sa, această fetiţă nu m-a scăpat din vedere până am dispărut după colţ. În acele momente, în privirea copilei mi-am descoperit visul copilăresc pe care-l atinsesem.
Atunci înţelesesem că am devenit un exemplu. Pentru unii mai mult, pentru alţii mai puţin.

Oamenii aleargă 40 de ani după exemple ca să atingă perfecţiune. Şi uită că există un STOP. După acest stop, perfecţiunea trebuie aplicată sau împărtăşită.
În rugăciunile mele adeseaa am repetat „Doamne, ajută-mă să fiu un exemplu.” Neştiind că
însuşi cuvântul „Exemplu” păstrează în sine un scop mult mai profund decât credeam eu.

Nu este doar o plăcere sau o mândrie să fii un exemplu. Este şi o mare responsabilitate şi datorie faţă de societatea în care trăieşti.

Opreşte-te un 5 minute şi gândeşte-te: Eu pentru cine sunt Exemplu?
 

Martina Artene