duminică, 7 aprilie 2013

Inima omului se gândeşte pe ce Cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă Paşii


Trezindu-ne în fiecare dimineaţă avem tendinţa de a analiza lucrurile care le-am făcut deja şi planurile care urmează să le realizăm.
De exemplu: Dacă suntem studenţi numărăm câte luni sau zile ne-a mai rămas până la finisarea semestrului. Părinţii numără cât timp a mai rămas până la vacanţa de vară, pentru a pleca undeva cu familia la odihnă. Sau dacă ne uităm mai aproape este abia miercuri, iar noi deja avem planuri pentru tot week-endul.

       Toate acestea sunt planuri pentru o durată scurtă. Însă sunt oameni care-şi plănuiesc viaţa pe toţi 60 sau 70 de ani. Cu toate că nu ştiu la sigur cât le-a îngăduit Dumnezeu.
E bine să ne facem planuri şi să fim disciplinaţi. Însă planurile pentru 10 sau 20 de ani înainte pot fi convinite doar în timp şi doar cu Dumnezeu pentru că Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbe 19:9).
        In gestionarea asiduă a viitorului noi uităm de prezentul nostru care de fapt este important în deciziile noastre, în activităţile, faptele noastre.
Decât să scrie un viitor pe care nu îl putem şti la sigur mai bine ne-am scrie un prezent care să lucreze spre Slava lui Dumnezeu şi spre binele copiilor Lui.
       Astăzi este un început de zi în care cel mai bine e să te duci şi să-L întrebi pe Dumnul la care pagină a avieţii tale ai ajuns şi care este planul pentru ziua de azi.

Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă,
dar Domnul îi îndreaptă paşii.”
(Proverbe 19:9).

Martina Artene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu