Cât de greu e să
fii tu însuţi în familia şi casa ta. Poate cineva o să zică că am formulat
greşit enunţul. Însă eu am să vă zic că sunt perfect sigură de cuvintele ce
le-am spus. Mulţi spun „Acasă noi ne arătăm ceea ce suntem cu adevărat. În
familie putem să ne simţim relaxaţi.”
În cazul meu şi al multor altor oameni la sigur nu este aşa. Şi am să vă explic de ce.
Cu toţii ne-am născut cu calităţi pozitive şi negative în măsură egală. Pe parcursul vieţii ne străduim să devenim mai buni. Să fim plini de răbdare, de dragoste de înţelegere faţă de aproapele nostru. Acestea poate ne reuşes cu stăinii, cu colegii şi cu prietenii. Însă păşind pragul casei noastre aprar uneori stuaţii de conflict în care nu ne putem stăpâni. Desigur în cadrul familial ne exprimăm opinia, dolianţele, reproşurile cu o voce puţin mai ridicată.
În familie noi nu suntem obligaţi să ne cântărim de două ori frazele înainte de a le rosti. Pentru că aici părinţii, fraţii sau surorile ne primesc aşa cum suntem. Eu nu cred că ei ne primesc, ci ne suportă. Cu atât mai mult ei nu ne suportă, ci mai degrabă suferă de pe urma sincerităţii şi egoismului nostru.Din mai multe întâmplări am înţeles că sunt un om bun. Un om bun pentru străini şi nu pentru familia mea. Pentru că adesea găsesc timp să ajut străinii, şi nu găsesc timp să o ajut pe unica mea mamă. Adesea am timp să fac orele altor copii. Am răbdare să explic copiilor stăini o temă sau alta. Numai nu am răbdare îndeajuns cu fratele meu.
Atunci când vine cineva din exterior şi spune „Poţi să mă ajuţi?” răspunsul meu este mereu „Da, sigur cu cea mai mare plăcere.” Însă când vine fratele meu şi mă roagă să-l ajut la engleză sau la orice altceva eu răspund „Amuş mai încolo!”.
Acest adevăr l-am descoperit dureros pentru mine şi pentru familia mea.
Am hotărât să scriu aceste rânduri poate în defavoarea mea.
Însă să fie sprea ziderea voastră a celor ce le citiţi acuma.
Niciodată să nu spuneţi familiei voastre „Amuş mai încolo!” Pentru că acest mai încolo poate să nu mai fie. Mai ales că Dumnezeu a dat o poruncă sprea fericirea noastră a fiecărui.
Iar secretul acestei fericiri stă în părinţii noştri. Şi anume „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ. (Efeseni 6:2-3)
În cazul meu şi al multor altor oameni la sigur nu este aşa. Şi am să vă explic de ce.
Cu toţii ne-am născut cu calităţi pozitive şi negative în măsură egală. Pe parcursul vieţii ne străduim să devenim mai buni. Să fim plini de răbdare, de dragoste de înţelegere faţă de aproapele nostru. Acestea poate ne reuşes cu stăinii, cu colegii şi cu prietenii. Însă păşind pragul casei noastre aprar uneori stuaţii de conflict în care nu ne putem stăpâni. Desigur în cadrul familial ne exprimăm opinia, dolianţele, reproşurile cu o voce puţin mai ridicată.
În familie noi nu suntem obligaţi să ne cântărim de două ori frazele înainte de a le rosti. Pentru că aici părinţii, fraţii sau surorile ne primesc aşa cum suntem. Eu nu cred că ei ne primesc, ci ne suportă. Cu atât mai mult ei nu ne suportă, ci mai degrabă suferă de pe urma sincerităţii şi egoismului nostru.Din mai multe întâmplări am înţeles că sunt un om bun. Un om bun pentru străini şi nu pentru familia mea. Pentru că adesea găsesc timp să ajut străinii, şi nu găsesc timp să o ajut pe unica mea mamă. Adesea am timp să fac orele altor copii. Am răbdare să explic copiilor stăini o temă sau alta. Numai nu am răbdare îndeajuns cu fratele meu.
Atunci când vine cineva din exterior şi spune „Poţi să mă ajuţi?” răspunsul meu este mereu „Da, sigur cu cea mai mare plăcere.” Însă când vine fratele meu şi mă roagă să-l ajut la engleză sau la orice altceva eu răspund „Amuş mai încolo!”.
Acest adevăr l-am descoperit dureros pentru mine şi pentru familia mea.
Am hotărât să scriu aceste rânduri poate în defavoarea mea.
Însă să fie sprea ziderea voastră a celor ce le citiţi acuma.
Niciodată să nu spuneţi familiei voastre „Amuş mai încolo!” Pentru că acest mai încolo poate să nu mai fie. Mai ales că Dumnezeu a dat o poruncă sprea fericirea noastră a fiecărui.
Iar secretul acestei fericiri stă în părinţii noştri. Şi anume „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ. (Efeseni 6:2-3)
Deci dacă este cu
putinţă uitaţi expresia „Amuş mai încolo!”.
Mai bine încercaţi să fiţi cât mai des în slujba părinţilor voştri.
Mai bine încercaţi să fiţi cât mai des în slujba părinţilor voştri.
Martina Artene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu